Andreea Raicu a supravieţuit unei depresii crunte. Acum e fericită: „Îmi place cine sunt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Raicu s-a redescoperit dup[ ce s-a luptat cu depresia ( Foto:OK!)

Una dintre cele mai atrăgătoare femei din România pune, mai nou, accentul pe frumuseţea interioară şi evoluţia personală. Care au fost posibile numai după ce a supravieţuit unei depresii crunte.

Ani de-a rândul, ne-a zâmbit frumos de pe coperta tuturor revistelor glossy de la noi şi la braţul unora dintre cei mai râvniţi burlaci români. O invidiam cu toţii pentru succesul ei profesional şi personal, însă totul s-a dovedit a fi doar o aparenţă. Fosta vedetă TV traversa, de fapt, cea mai dificilă perioadă din viaţa ei, despre care a vorbit abia ani mai târziu, după ce începuse deja vindecarea. Despre viaţa de după depresie şi desconsiderare mi-a vorbit la 42 de ani. La fel de asumat şi deschis ca despre împlinirea simţită în prezent şi proiectele pe care le are în derulare.

Anumite proiecte de-ale tale pornesc de la traume personale. Cât de greu ţi-a fost să-ţi recunoşti public greşelile, să vorbeşti despre momentele cele mai dificile din viaţă?

Am fost întrebată acest lucru şi când am avut primul discurs TED, drumul spre împlinire. Greu nu mi-a fost când am păşit pe scenă şi am vorbit despre demonii mei, depresia mea, ci când le-am conştientizat şi admis, când mi le-am însuşit şi am decis să fac ceva în privinţa asta. Să vorbesc despre toate aceste lucruri nu mi-e greu, dimpotrivă. Mai ales că ştiu cât de puţin se vorbeşte despre depresie şi cât de mulţi oameni suferă în tăcere. Dacă vocea mea ajută chiar şi un singur om, eu sunt fericită.Citeşte mai multe aici!

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța