Mirela Vaida apără serialul Vulpiţa: „Nici Monica şi Irinel nu au fost vreun model de moralitate. A spus cineva ceva?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii „Acces Direct“, de la Antena 1, a răbufnit în urma numeroaselor acuzaţii că promovează prostia şi incultura la TV, folosindu-se de cuplul vasluian format din Vulpiţa şi Viorel, „serial“ ce durează de mai bine de patru luni.

Mirela Vaida continuă să apere cu înverşunare serialul „Vulpiţa“ transmis de Antena 1 de mai bine de patru luni, în ciuda numeroaselor critici venite atât din partea telespectatorilor, cât şi de la CNA, care a sancţionat în repetate rânduri emisiunea „Acces Direct“. 

Prezentatoarea TV afirmă că Vulpiţa şi Viorel sunt doar nişte victime ale societăţii, iar emisiunea de la Antena 1 n-a făcut decât să le ofere „o altă cotitură în viaţă“. 

Lumea a înţeles că ei sunt autentici. Au doze de naivitate din cauza locului din care vin, a mediului şi a condiţiilor materiale, educaţionale, politice. Ei sunt nişte victime, iar noi i-am luat cu sensul de a încerca să le dăm o altă cotitură în viaţă. Ce mă doare pe mine cel mai tare este că se exagerează. De ce? Pentru că audienţa este mare. Dacă audienţa nu ar fi fost mare, concurenţa şi toţi cei care au interesul ca acest subiect să dispară de la televizor nu ar fi avut nicio problemă cu noi“, a declarat Mirela Vaida la DC News TV.

În plus, Mirela Vaida a comparat-o pe Vulpiţa cu Monica Gabor, fosta soţie a afaceristului Irinel Columbeanu, despre care a afirmat că nici ea nu era un model de moralitate, însă subiectul relaţiei celor doi a fost la fel de promovat de televiziunile din România. 

Să ne amintim că nici Monica şi Irinel nu au fost vreun model de moralitate. Ce ne învăţa Monica? Dacă eşti o fată tânără şi te combini cu un bărbat mai în vârstă şi care e miliardar, poţi să fii şi tu cineva? Acesta este un model în viaţă? Nu. A fost promovat peste tot. A spus cineva ceva? Nu. Dar de ce? Că Irinel venea de la Izvorani şi Veronica vine de la Blăgeşti? Mie nu mi se pare normal. Am şi spus-o în direct. Eu sunt un prezentator un pic mai asumat, de multe ori fac lucruri riscante. Mi le asum. În sensul că am atitudine. Atunci când se exagerează, tind să o spun şi vreau să o spun!, a mai spus Mirela Vaida la DC News TV.

Amintim că CNA a sancţionat până acum emisiunea „Acces Direct“ cu două amenzi: una record, de 100.000 de lei şi una de 10.000 de lei pentru serialul „Vulpiţa“, care ţine pe post de câteva luni. 

CNA a mai trimis recent o somaţie publică (un avertisment) pentru comentariile făcute de moderatoarea Mirela Vaida într-o ediţie a emisiunii „Acces Direct“. Ea „a prezentat persoane în ipostaze degradante“, după cum a stabilit instituţia. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
De ce au ajuns UE și România în colaps. Un cunoscut economist explică ce soluții salvatoare există: „Green Deal a fost o formă de suicid”