Asia Express revine cu un sezon spectaculos. Concurenții vor porni pe „Drumul Mătăsii”, o rută impresionantă prin Uzbekistan și China

0
0
Publicat:

Antena 1 a confirmat oficial revenirea unuia dintre cele mai urmărite reality show-uri din România. Sezonul cu numărul nouă al emisiunii Asia Express promite o experiență complet diferită, cu un traseu inspirat din istorie.

Irina Fodor este prezentatoarea Asia Express. FOTO: Facebook

Concurenții vor porni pe Drumul Mătăsii, urmând să traverseze Uzbekistan și China. Reprezentanții show-ului spun că noul sezon nu va fi doar o competiție de anduranță, ci și o incursiune autentică în culturi diferite.

„Sezonul cu numărul nouă Asia Express pornește pe „Drumul Mătăsii”, o rută epică care îi va purta pe concurenți prin Uzbekistan și China, într-o călătorie care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferenţe culturale uriaşe, despre oameni şi obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice”, au transmis producătorii.

Considerată una dintre cele mai vechi și fascinante rute comerciale din lume, aceasta este renumită pentru diversitatea culturală și peisajele spectaculoase. Noul sezon promite probe dificile, dar și experiențe autentice, departe de zonele turistice clasice. De-a lungul timpului, Asia Express a purtat concurenții prin numeroase destinații exotice.

Ultimul sezon și câștigătorii

Formatul a revenit la denumirea Asia Express odată cu sezonul 7, care a avut loc în Thailanda, Malaezia și Indonezia.

Cel mai recent sezon, al optulea, a dus concurenții prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, finala fiind organizată la Seul. Trofeul a fost câștigat de echipa formată din Dan Alexa și Gabi Tamaș.

Noul sezon se anunță unul dintre cele mai spectaculoase de până acum, atât prin traseul ales, cât și prin provocările pregătite pentru concurenți.