România devine membru fondator al Băncii pentru Apărare coordonate de Canada. Ce țări s-au alăturat
0România s-a alăturat marți, 7 iulie, țărilor care au semnat Declarația privind intenția comună de înființare a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), coordonată de Canada.
Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan, care a declarat că noua organizație „va contribui la consolidarea capacității statelor membre de a finanța investiții în domeniul apărării și securității”.
„România s-a alăturat azi la Ankara Aliaților care au semnat Declarația privind intenția comună de înființare a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada.
Noua instituție financiară multilaterală va contribui la consolidarea capacității statelor membre de a finanța investiții în domeniul apărării și securității, prin extinderea accesului la capital, reducerea costurilor de finanțare și sprijinirea dezvoltării capacităților industriale, cu un accent deosebit pe întreprinderile mici și mijlocii”, a explicat șeful statului.
Acesta adaugă că România, în calitate de membru fondator, „își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea acestui nou instrument de cooperare și este onorată să găzduiască unul dintre birourile regionale ale Băncii.”
Ce alte țări mai fac parte din DSRB
Reuters scrie că premierul Canadei, Mark Carney, a declarat, într-un comunicat emis în marja summitului NATO de la Ankara, că Albania, Belgia, Grecia, Letonia, Luxemburg, România, Turcia și Ucraina și-au exprimat sprijinul pentru DSRB, instituție care va avea sediul în Canada.
Lista nu include nicio altă mare economie din G7, în afară de Canada, ceea ce ar putea limita capacitatea financiară a băncii.
Totuși, ministrul canadian de Externe, Anita Anand, a declarat pentru Reuters că instituția va rămâne deschisă aderării altor membri.
„Acesta este un început, însă probabil că inițiatorii sperau să obțină sprijinul unor actori europeni mai importanți. În principiu, cu aceste angajamente, proiectul poate deveni funcțional”, a declarat Linus Terhorst, analist la think tank-ul Royal United Services Institute.
Scopul băncii este de a consolida apărarea statelor aliate cu valori comune, prin mobilizarea unor finanțări ieftine de până la 100 de miliarde de lire sterline (134 de miliarde de dolari).
„Banca pentru Apărare, Securitate și Reziliență va debloca investiții, va consolida baza noastră industrială de apărare și va asigura că atât Canada, cât și aliații noștri dispun de capacitatea necesară pentru a face față împreună provocărilor unei lumi mai periculoase și mai divizate”, a declarat Carney.
Guvernul Canadei a anunțat că statele partenere trebuie să ratifice acordul pentru ca DSRB să devină operațională în 2027.
Proiectul urmărește să faciliteze accesul la finanțare pentru industria de apărare și să reducă costurile împrumuturilor, pe fondul nevoii crescute de înarmare generate de războiul din Ucraina.
Inițiativa s-a lovit însă de reticența unor mari state europene, precum Marea Britanie și Germania, deși Londra afirmă acum că lucrează împreună cu Ottawa la dezvoltarea băncii. DSRB vizează obținerea unui rating AAA pentru a acorda împrumuturi ieftine și garanții destinate extinderii capacităților industriei de apărare.
Proiectul DSRB a fost propus în 2024 de un grup format din foști consilieri NATO pe probleme de securitate, foști înalți oficiali militari și reprezentanți ai sectorului bancar.
Printre marile bănci implicate în proiect se numără JPMorgan, Deutsche Bank, Commerzbank și ING, alături de instituțiile canadiene RBC, BMO, CIBC, National Bank of Canada, Scotiabank și TD Bank.