Ministerul Justiției vrea Inteligență Artificială pentru persoanele care solicită ajutor judiciar
Ministerul Justiției a solicitat sprijinul Băncii Mondiale pentru testarea unor instrumente bazate pe inteligență artificială, inclusiv a unui chatbot destinat persoanelor care solicită ajutor public judiciar, potrivit JURIDICE.ro.

Solicitarea a fost formulată de ministrul Radu Marinescu la întâlnirea din 27 octombrie cu reprezentanții Băncii Mondiale și ai Ministerului Finanțelor. Discuțiile au vizat proiectul „Fundații”, care urmărește modernizarea instanțelor și digitalizarea sistemului judiciar și are termen de finalizare în decembrie 2030.
Printre temele analizate s-au numărat modernizarea sediilor unor instanțe, dezvoltarea infrastructurii IT și pregătirea digitizării arhivei pasive a Tribunalului București.
Participanții au discutat și despre întârzierile care afectează unele activități, în special cele legate de Cartierul pentru Justiție, precum și despre posibilitatea restructurării proiectului în funcție de priorități. Ministrul a susținut necesitatea deblocării Cartierului pentru Justiție prin dialog la nivel guvernamental și cu sprijinul Băncii Mondiale.




















































