Cum vom reacționa la următoarea pandemie. Ce ne-a învățat coronavirusul SARS-CoV-2

Activitățile de comunicare a riscurilor și implicarea comunității sunt esențiale în timpul unei lupte cu o epidemie sau o altă situație de criză, iar o cercetare a  Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) precizează că acest domeniu a fost identificat „în mod constant ca fiind cel mai slab punct și/sau cea mai importantă provocare pentru țările care răspund la pandemia COVID-19”, astfel că necesită îmbunătățiri.  

Ce trebuie să învețe oamenii din lupta cu pandemia / Foto: Arhivă

Încrederea în institutele de sănătate publică este și ea esențială pentru a putea să ne protejăm într-o situație de criză, mai arată raportul. Totuși, se precizează că această încredere nu se construiește în această perioadă tumultuoasă, ci bazele trebuie puse într-o perioadă în care nu există o problemă. „Prin urmare, trebuie depuse eforturi pentru a construi încrederea și a atrage comunitățile înainte de intervenția în caz de epidemie”, arată raportul. 

Românii au fost sceptici cu privire la pandemie și la riscurile la care sunt expuși, iar sociologul Gelu Duminică a precizat că e normal, având în vedere că noi în ultimii 100 de ani am învățat că nu putem avea încredere în autorități.

„Trebuie să udăm planta încrederii constant, pentru a o avea peste 20 de ani. La noi, cea mai mare problemă este că liderii nu fac ceea ce promit, iar astfel oamenii nu au cum să asculte de cei care nu respectă ceea ce au zis. Nu poți să lupți cu corupția, când tu dai mită. Schimbarea trebuie să pornească de la fiecare dintre noi, iar exponentul acestei schimbări trebuie să fie liderii. Degeaba vii tu să-mi spui un mesaj corect, dacă tu ești un exponent al neîncrederii”, explică acesta.

Dezinformarea, o problemă de proporții

Raportul ECDC mai precizează că dezinformarea a reprezentat și ea o problemă majoră în pandemie, deoarece se punea și mai multă presiune pe experții din domeniul sanitar. „În unele cazuri au existat competențe reduse sau chiar au fost inexistente acestea în instituții, în lupta cu dezinformarea”, arată documentul. În acest sens, raportul sugerează că este nevoie de o comunicare cât mai transparentă, atât în situații de criză, cât și în general. „Institutele de sănătate publică trebuie să își consolideze capacitatea de comunicare. Personalul ar trebui să fie instruit din timp pentru a elabora și transmite mesaje atunci când vorbește la conferințe de presă și în fața mass-media. În timpul crizei, este nevoie de leadership în comunicare și de o bună coordonare între diferitele părți interesate”, arată ECDC.

Gelu Duminică spune că în România mesajele au fost direcționate către persoanele care credeau deja în vaccin, că se punea mai mult accent pe antagonizarea altor partide politice și că nu s-a încercat cu adevărat demontarea fake-news-urilor. „Comunicarea are întotdeauna în vedere receptorul, nu emițătorul. Este nevoie de cuvinte simple, nu de un limbaj de lemn care să nu poată fi înțeles de populație. La noi, foarte puțini medici au comunicat simplu”, precizează expertul.

La rândul său, psihologul Mihai Copăceanu subliniază că autoritățile au nevoie de expertiza specialiștilor în comunicare, dar și a psihologilor în ceea ce înseamnă combaterea știrilor false. „Nu este suficient doar negarea lor, contrazicerea lor sau închiderea unor site-uri periculoase, cât e vorba de crearea unor alternative sănătoase, a unor informații bine elaborate și structurate”, precizează el.

Raportul arată și că mesajele referitoare la situația de criză și riscuri trebuie să fie elaborate de echipe multidisciplinare, iar utilizarea noilor tehnologii joacă un rol semnificativ (exemplu: crearea de videoclipuri, infografice etc.). Gelu Duminică întărește acest lucru, deoarece nu toată lumea se informează din aceleași surse. „Unii poate nu se uită la TV sau alții poate nu citesc broșuri. E nevoie de canale de comunicare cât mai diversificate pentru a ajunge la un public cât mai numeros”.

Măsuri adaptate la nevoile publicului

Analiza și prezentarea datelor epidemiologice adaptate la nevoile publicului a fost, de asemenea, identificată ca fiind o lecție importantă. Astfel ECDC arată că pe parcursul pandemiei a devenit clar că este nevoie de informații din domeniul științelor comportamentale și sociale pentru a elabora orientări în materie de sănătate publică, pentru a monitoriza punerea în aplicare a măsurilor și pentru a evalua eficacitatea acestora în societate.

Sociologul Gelu Duminică spune că necunoașterea societății este un eșec, iar acest lucru s-a văzut în România. „Campania de vaccinare a fost un eșec pentru că mesajele erau direcționate către persoanele care credeau deja în vaccin, nu către cele care aveau dubii, iar mesajele liderilor arătau că nu cunosc societatea. Într-o țară cu 40% analfabeți funcțional ei foloseau cuvântul booster”. De asemenea, el spune că nu știe să fi fost implicați sociologi în campanie, dar știe că cei care au vrut să ajute au fost refuzați. „În alte țări, specialiștii în domenii au fost esențiali, nu liderii politici. Succesul la noi ar fi fost adus de alți comunicatori, chiar și oameni de pe TikTok, pentru că erau mai credibili decât liderii care schimbau legi pentru a fi în avantajul lor”.

Mihai Copăceanu subliniază la rândul lui că intervenția psihologilor este necesară în perioade de crize umanitară pe mai multe planuri. „Pe de o parte, autoritățile publice au datoria atunci când emit unele hotărâri cu impact asupra populației întregi, de exemplu decizia de carantinare, limitarea unor libertăți și drepturi de a solicita opinia psihologilor cu privire la tipul de mesaj, la conținutul și finalul mesajului. Pe de altă parte, mesajele constante, informările au nevoie de intervenția psihologilor sociali. Personal, am criticat informările zilnice care au precizat numărul de persoane infectate și mai ales numărul deceselor. Pentru populația României nu a avut un impact benefic să afle zilnic despre noi decese. Populația are nevoie de siguranță și încredere, de stabilitate și de predictibilitate și să se încreadă că deși este vorba de o pandemie, de un război sau o calamitate, statul are controlul asupra situației”, precizează specialistul.

Investiții în sistemul medical

ECDC mai subliniază că este nevoie de investiții în forța de muncă din domeniul sănătății publice. „Lipsa observată a personalului de sănătate (asistenți medicali și lucrători din domeniul sănătății) și a paturilor de spital, precum și necesitatea de a avea o capacitate de creștere rapidă a acestor resurse-cheie au fost, de asemenea, identificate ca lecții esențiale învățate din răspunsul la pandemia COVID-19”, menționează documentul citat. Acesta mai arată că fără investiții în păstrarea, recrutarea și formarea profesioniștilor din domeniul sănătății publice, niciuna dintre celelalte componente nu poate funcționa în cazul unei crize în domeniul sănătății publice. În plus, se profilează o criză demografică în cadrul forței de muncă existente în domeniul sănătății publice din UE, care, împreună cu populația UE, îmbătrânește. Este nevoie urgentă de stimulente pentru a atrage tineri profesioniști în domeniul sănătății publice.