premier - ultimele știri
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat la sfârşitul săptămânii că „nicio presiune internaţională” nu va împiedica Israelul „să se apere”
Prim-ministrul Poloniei a spus că Europa se află „într-o epocă de dinainte de război”, deoarece bombardamentele barbare ale lui Vladimir Putin asupra Ucrainei s-au apropiat în mod alarmant de granițele țării sale vineri, 29 martie.
Liderul dreptei moderate Luis Montenegro a fost numit premier al Portugaliei în noaptea de miercuri spre joi, dar, din cauza victoriei sale fragile în alegerile legislative din 10 martie, este nevoit să formeze un guvern minoritar şi să se descurce cu o extremă dreaptă aflată într-un progres notabil
Primul-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, că Educația va avea în 2024 un „buget record“ de 4,1% din PIB și că aproximativ 12 miliarde de lei vor fi alocați pentru investiții,
Liberalul Donald Tusk a primit votul de încredere al parlamentului de la Varșovia, devenind noul prim-ministru al Poloniei.
Premierul a transmis un mesaj cu prilejul zilei internațională a persoanelor vârstnice, ocazie cu care a punctat că Executivul își dorește ca pensia să „reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român”.
Regele Spaniei, Filip al VI-lea, l-a desemnat pe liderul dreptei, Alberto Nunez Feijoo, candidat pentru funcţia de premier, a anunţat preşedinta Congresului Deputaţilor, chiar dacă acesta nu are momentan majoritatea parlamentară necesară
fără imagine
Şi morţii din azilele groazei au avut nevoie de certificatul medical constatator al decesului (CMCD). Aşa cum se ştiu lucrurile astăzi, morţii din azilele groazei erau deshidrataţi, nemâncaţi, subponderali, cu răni pe corp.
Fostul premier Nicolae Ciucă ar fi primit mai multe sesizări cu privire la „azilele groazei”, relatează Digi24. Potrivit unui document citat de publicație, Centrul de Resurse Juridice a transmis prima dată pe 1 martie un memoriu pentru a-i cere premierului să preia coordonarea.
Premierul României a transmis un mesaj de felicitare pentru învestirea lui Petteri Orpo în funcția de premier al Finlandei. Marcel Ciolacu a precizat că așteaptă să își unească „forțele” pentru facilitarea aderării României la Schengen și OCDE.
Partidul Socialiștilor Europeni l-a felicitat pe Marcel Ciolacu după ce a fost desemnat în funcția de premier al României. PES arată că guvernul condus de PSD va asigura stabilitatea țării și se va concentra „pe o România mai socială, mai dreaptă și mai prosperă”.
Marcel Ciolacu a precizat imediat după ce a fost desemnat în funcția de premier al României ca își dorește ca guvernul pe care îl va conduce să fie despre economie și reformă. Acesta a subliniat că până joi își dorește ca România să aibă guvern votat.
Marcel Ciolacu a fost desemnat de către președintele României pentru funcția de premier al României. Acesta a votat președinte al PSD în luna august a anului 2020 și ales șef al Camerei Deputaților din noiembrie 2021.
Președintele Franței Emmanuel Macron a salutat luni seara memoria unei “personalități majore a italiei contemporane
Nicolae Ciucă a demisionat astăzi, 12 iunie, din funcția de premier al României. În următoarele zile vor avea loc consultările cu partidele și audierile miniștrilor, urmând ca până la finalul săptămânii să fie învestirea noului Guvern.
Odată cu rotativa guvernamentală și depunerea demisiei din fruntea Guvernului, mandatul lui Nicolae Ciucă se va înscrie în lunga listă premieri fără mandat întreg care s-au succedat în ultimii ani în fruntea Executivului român.
Premierul a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu membrii PNL Gorj, că măsuri fiscale au fost luate și anul anterior și acestea fac referire la „cumpătarea cheltuielilor la bunuri și servicii”. Ciucă a reiterat că nu este vorba despre reduceri salariale sau ale locurilor de muncă.
Premierul României a participat astăzi, la Brașov, la o conferință organizată în cadrul Caravanei Antrenoriale. Nicolae Ciucă a discutat despre necesitatea promovării capitalului românesc și despre patriotismul inteligent.
Vreme de decenii, România și-a dinamitat prostește industria farmaceutică națională, iar acum se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de medicamente la care pandemia a contribuit din plin.
Ideea interzicerii aplicației TikTok în instituțiile de stat din România rerpezintă, în continuare, un subiect controversat. Premierul Nicolae Ciucă este de părere că o astfel de decizie constituie un subiect serios de analiză.
Ciucă, întâlnire cu Recean: Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova
Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri, cu Dorin Recean, noul premier al Republicii Moldova, instalat după demisia Nataliei Gavrilița. Discuţiile s-au axat pe situaţia de securitate din regiune, fiind vizate însă şi teme economice.
Purtătorul de cuvânt al PSD a punctat, în urma declarațiilor făcute de președintele Iohannis, că există un protocol și o Coaliție care a stabilit o rotație a premierilor, fapt agreat și de reprezentantul PNL.
Prim-ministrul neozeelandez demisionar Jacinda Ardern a fost înlocuit oficial miercuri, odată cu învestirea succesorului ei Chris Hipkins, în cursul unei ceremonii la Wellington, scrie AFP.
Ciucă, întâlnire cu premierul sud-coreean. Discuții despre colaborarea în domeniul energiei nucleare
Premierul României s-a întâlnit astăzi, la Seul, cu omologul sud-coreean, Han Duck-soo. Cei doi oficiali au discutat despre posibilitatea unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare.
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană că, din motive politice, îngheață fondurile europene destinate Ungariei. Aceste motive ar fi legate de încălcarea politicilor europene referitoare la primirea migranților și de neaplicarea sancțiunilor europene impuse Moscovei.
Premierul a participat la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Principala tema abordată în cadrul discuțiilor a vizat stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2023.
Preluarea funcției de premier de către șeful PSD. Ce spune Ciolacu despre posibilitatea numirii sale
Șeful PSD nu confirmă și nici nu respinge posibilitatea să fie propunerea partidului pe care îl conduce pentru funcția de premier, în contextul în care a subliniat că lasă decizia în mâinile tuturor membrilor.
Rishi Sunak va deveni al treilea prim-ministru al anului în Marea Britanie, după ce a fost ales lider al Partidului Conservator în grabă, în urma demisiei rapide a lui Liz Truss.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a doua cerere de plată din PNRR, în valoare de 3,2 miliarde de euro, urmează să fie transmisă Comisiei Europene până la finele lunii octombrie.
Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist Fratelli d'Italia învingător în alegerile legislative, a fost desemnată să formeze guvernul de către preşedintele Sergio Mattarella, a anunţat secretarul general al preşedinţiei, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Premierul s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai finanțatorilor think-tank-urilor românești cu activități în regiunea extinsă a Mării Negre. În cadrul întâlnirii, Nicolae Ciucă a precizat că asigurarea finanțării think-tank-urilor este de interes strategic pentru România în contextul actual.
Potrivit publicației, încă nu există o unitate între parlamentarii conservatori și foștii miniștri influenți.
Nicolae Ciucă susține, referitor la rocada premierilor din coaliție de anul viitor, că este mai puțin importantă în acest moment”. Potrivit premierului, prioritară este rezolvarea problemelor „cu care românii se confruntă astăzi”.
Premierul României a primit-o, astăzi, pe președinta Georgiei, aflată într-o vizită oficială în țara noastră. Cei doi oficiali au discutat despre bunele relații între cele două state, situația de securitate din regiunea Mării Negre și proiectele bilaterale de cooperare.
Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, miercuri, despre amendamentul depus de senatorii din coaliția de guvernare privind majorarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale. El a afirmat că decizia a ost luată în coaliție.
Premierul României a transmis un mesaj studenților, cu ocazia începerii noului an universitar. Nicolae Ciucă susține că educația universitară se află pe lista priorităților guvernului, iar România are nevoie de „un sistem de educație puternic, adoptat generației prezentului”.
Premierul României susține că nu a fost nevoie de remanieri în cabinetul pe care îl conduce, iar schimbarea din funcție a unui ministru ar fi condus la o „stagnare a măsurilor” luate la nivel guvernamental.
Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, a declarat joi la întâlnirea ligii aleșilor locali că asocierea PNL-PSD nu este atât de fericită.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a fost convocat, joi, de premier pentru scoaterea de la rezervele de stat a unor materiale de construcții pentru refacerea unor imobile afectate de incendiul produs în satul Buzduc din județul Dolj.
S-a stricat şi Premier League! Ce au făcut Antonio Conte (Tottenham) şi Thomas Tuchel (Chelsea) arată că şi în cel mai puternic campionat din lume şi-au făcut loc nişte indivizi cu probleme comportamentale grave.
Premierul Nicolae Ciucă l-a felicitat, sâmbătă seară, pe David Popovici pentru performanţa extraordinară obţinută la Roma.
Miliardarul Andrej Babis, fostul premier al Cehiei, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani proveniţi din fraude fiscale, transmite AFP. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a confirmat vineri o informaţie în acest sens.
Pentru a-l determina pe Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, să facă ceva în cazul podului prăbuşit în Siret a fost iniţiat un proiect de hotărâre şi o petiţie publică.
Premierul a anunţat că România este mai aproape de materializarea obiectivelor pe care şi le-a propus prin PNRR în materie de energie verde după ce a fost aprobat de către Comisia Europeană o schemă de ajutor de stat în valoare de 149 de milioane de ...
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru susţine, referindu-se la problema rotativei din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un sem...
Premierul Nicolae Ciucă a decis să se implice în criza societăţii de termoficare din Focşani, aflată în insolvenţă, în condiţiile în care SC ENET SA mai livrează apă caldă şi căldură pentru o treime din locuinţele din municipiu şi trece prin mari pro...
Premierul Nicolae Ciucă a elogiat Armata Română din Primul Război Mondial la ceromonia prilejuită de împlinirea a 105 ani de la Bătălia de la Mărăşeşti
Prezent joi în Munţii Apuseni la exploatarea minieră Cupru Min SA Abrud, premierul Nicolae Ciucă a readus în atenţie posibilitatea ca minereul exploatat aici să poată fi prelucrat pe viitor în ţară.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că la nivelul Guvernului României au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze pentru iarna 2022-2023 şi că pentru consumatorii casnici, IMM-uri, servicii sociale şi industria critică ...
Gărzile de corp l-ar fi putut salva pe fostul premier Shinzo Abe dacă l-ar fi protejat potrivit regulilor de securitate sau l-ar fi îndepărtat de zona unde a avut loc atacul în cele 2,5 secunde dintre prima împuşcătură şi cea de-a doua, afirmă mai mu...
Primarii, corporaţiile şi liderii sindicatelor din Italia l-au îndemnat în weekend pe premierul Mario Draghi să-şi reconsidere decizia de a demisiona, avertizând că stabilitatea ţării înglobate în datorii este în pericol, relatează Reuters.
Sanna Mirella Marin, liderul guvernului Finlandei, în vârstă de 36 de ani, a participat la festivalul rock Rusirock, organizat anual pe insula Ruissalo, situată în sud-estul ţării. Într-o fotografie publicată de organizatorii festivalului pe reţelele...
Vineri, Partidul Patriei, de opoziţie, Partidul Reformist al lui Kallas şi Partidul Social Democrat au ajuns la un acord pentru reformarea sistemului de învăţământ (tranziţia la estonă) şi a pieţei de energie electrică, precum şi pentru creşterea ben...
Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, vineri, după ce a fost împuşcat în timp ce ţinea un discurs electoral. Shinzo Abe era cunoscut pentru politica sa externă şi pentru strategia economică numită „Abenomics”, relatează BBC.
Constructorul român Dorinel Umbrărescu a fost cel care a anunţat că ar putea închide şantierele de autostrăzi pentru că statul român nu intervine în problema scumpirii materialelor de construcţii.
Prim-ministrul Regatului Unit Boris Johnson a afirmat, luni, că este necesară găsirea unor rute alternative pentru a scoate cerealele blocate în Ucraina, inclusiv prin fluviul Dunărea, în cazul în care transporturile nu pot fi asigurate prin Strâmtoa...
Preşedintele rus Vladimir Putin a construit după ce a ajuns la putere, în 2000, un sistem bazat pe impunitate şi frică, denunţă primul său şef de Guvern, Mihail Kasianov (2000-2004), care subliniază că nu şi-ar fi imaginat niciodată că fostul său şef...
La întâlnirea anuală a celor 20 de cluburi care compun Premier League, s-a decis ca meciurile din prima ligă engleză să nu mai fie difuzate pe teritoriul Rusiei, informează Daily Mail.
Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu şi-au anunţat prezenţa la Târgul Naţional „FarmConect România” care va avea loc la Slobozia, în perioada 9-11 iunie.