Ciucă, întrevedere cu președinta Georgiei. Cei doi oficiali au discutat despre securitatea din regiunea Mării Negre
0Premierul României a primit-o, astăzi, pe președinta Georgiei, aflată într-o vizită oficială în țara noastră. Cei doi oficiali au discutat despre bunele relații între cele două state, situația de securitate din regiunea Mării Negre și proiectele bilaterale de cooperare.
”Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit-o astăzi, 11 octombrie 2022, pe doamna Salome Zurabichvili, președinta Georgiei, aflată în vizită oficială în țara noastră. Întrevederea cu președinta Georgiei a avut loc după semnarea Parteneriatului Strategic cu președintele României, Klaus Iohannis, un punct major de deschidere și întărire a cooperării între cele două state. Cele două părți au trecut în revistă bunele relații dintre cele două state, situația de securitate din regiunea Mării Negre și proiectele bilaterale de cooperare” , se arată în comunicatul transmis de Guvern.
În cadrul întâlnirii, premierul României a felicitat-o pe președinta Georgiei pentru obținerea perspectivei europene și a oferit sprijinul pentru îndeplinirea condiționalităților necesare obținerii statului oficial de țară candidată. De asemenea, acesta și-a arătat sprijinul și a precizat că va susține demersurile Georgiei.
„Totodată, cei doi oficiali au discutat despre marile proiecte de infrastructură menite să lege porturile georgiene de Constanța și Asia Centrală, prin intermediul Mării Caspice, via Caucazul de Sud și Marea Neagră de România și Uniunea Europeană – cablu pentru energie electrică, cablu de date, linii de transport naval și proiecte de conectivitate între cele două state” , arată sursa citată.
Potrivit comunicatului de presă, președinta Georgiei „a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, inclusiv în ceea ce privește cererea de aderare la Uniunea Europeană și susținerea constantă pentru aderarea la NATO. Doamna Zurabichvili a subliniat sprijinul masiv al populației – peste 80% - pentru drumul european al Georgiei și provocările dificile cu care se confruntă Georgia astăzi – două teritorii ocupate de către Federația Rusă, Abhazia și Osetia de Sud, un flux constant de refugiați ucraineni și un aflux de cetățeni ruși”. De asemenea, aceasta „a menționat responsabilitatea pe care noul statut privind perspectiva aderării la UE o impune, precum și mobilizarea societății pentru a îndeplini condiționalitățile prevăzute în Rezoluția Consiliului European”.
Premierul Ciucă a asigurat- pe președinta Salome Zurabichvili „de tot sprijinul României pe drumul acestor reforme necesare cetățenilor georgieni”, susține sursa citată.