Misiunea NASA pe asteroidul Bennu a luat sfârşit şi sonda a pornit spre Pământ cu o „capsulă a timpului”

Misiunea NASA pe asteroidul Bennu a luat sfârşit şi sonda a pornit spre Pământ cu o „capsulă a timpului”

FOTO Shutterstock

Sonda Osiris-Rex şi-a început călătoria spre Pământ după o misiune de doi ani jumătate pe asteroidul apropiat de Pământ Bennu şi colectarea unei „capsule a timpului” din roci şi praf de la începuturile Sistemului nostru solar, scrie  Digi 24 preluând CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sonda a colectat aproape 60 de grame de materiale, o cantitate generoasă de mostre spaţiale de natură să ofere indicii despre formarea sistemului nostru solar. Acum se îndreaptă spre Pământ cu 958 de kilometri la oră şi este programată să aterizeze la baza din deşertul Utah pe 24 septembrie 2023.
 
„Este şi emoţionant, şi dulce-amărui ", a spus Sandy Freund, managerul programului de operaţiuni a misiunii Lockheed Martin." Abia aştept să văd ce descoperiri ne va prilejui acest  eşantion când ajunge Pământ. Totuşi a trebuit să ne luăm adio de la acest asteroid pe care am ajuns să-l cunoaştem atât de bine în ultimii doi ani”.
 
Aflată în prezent la 468 de milioane de kilometri de Pământ, Osiris-Rex va înconjura Soarele de două ori şi va parcurge 2,25 miliarde de kilometri în următorii doi ani şi jumătate, scrie Digi 24.
 
 
Misiunea a atins deja câteva borne de referinţă de la lansarea din Cape Canaveral, în 2016.
A fost prima misiune NASA trimisă către un asteroid din apropierea Pământului şi a efectuat cea mai apropiată orbită de un corp planetar realizată de către o navă spaţială. Bennu este şi cel mai mic obiect spaţial orbitat vreodată de o navă spaţială.
 
Când sonda s-a apropiat de Bennu, în decembrie 2018, nava spaţială a cercetat asteroidul în întregime pentru a determina cea mai bună locaţie pentru a colecta un eşantion. Imaginile fără precedent cu suprafaţa lui Bennu au oferit cercetătorilor informaţii despre asteroid, şi au dezvăluit gheaţa prinsă în roca asteroidului, dar şi prezenţa carbonului într-o formă în mare parte asociată cu viaţa.
 
Apoi a urmat TAG, colectarea istorică de mostre care nu a dus lipsă de peripeţii: sonda a adunat prea mult material care a curs din container şi a căzut în spaţiu.
 
Dar echipa OSIRIS-REx poate aduce acum pe Pământ cel mai însemnat eşantion spaţial de la misiunea lunară Apollo.
 
Probele vor dezvălui informaţii despre formarea şi istoria sistemului nostru solar, precum şi rolul jucat de  asteroizi în dezvoltarea planetelor locuibile, cum ar fi Pământul. Oamenii de ştiinţă cred că asteroizii precum Bennu s-au prăbuşit pe Pământ în timpul formării sale, oferind elemente vitale precum apa.
 
De asemenea, este crucial să aflăm mai mult despre populaţia de asteroizi din apropierea Pământului, cum ar fi Bennu, care ar putea fi pe un curs de coliziune eventual cu Pământul. O mai bună înţelegere a compoziţiei şi orbitelor lor este esenţială în prezicerea asteroizilor care se pot apropia Pământ şi când o vor face, precum şi dezvoltarea metodelor de deviere a acestor asteroizi.
 
După ce eşantionul Bennu ajunge pe Pământ, acesta va fi adus la un nou laborator NASA în curs de dezvoltare la Johnson Space Center din Houston. Eşantionul va fi împărţit şi trimis la laboratoare din întreaga lume -  75% din el va fi depozitat intact, astfel încât generaţiile viitoare cu o tehnologie mai bună să poată afla mai mult decât este posibil în prezent, scrie CNN.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările