Momentul adevărului: influencerii din Norvegia, obligaţi să precizeze dacă pozele din social media sunt editate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reglementarea acoperă utilizarea filtrelor sau aplicaţiilor speciale Foto: Pixabay
Reglementarea acoperă utilizarea filtrelor sau aplicaţiilor speciale Foto: Pixabay

Norvegia a decis să găsească soluţii juridice pentru a combate fenomenul „perfecţiunii” prezentat pe reţelele de socializare şi a adoptat recent o lege care îi obligă pe influenceri să precizeze că fotografiile au fost editate, atunci când este cazul, relatează BBC.

Noile reguli vor afecta postările care sunt făcute pe bani sau care au ca scop promovarea anumitor produse. Amendamentul a fost introdus în legea norvegiană a marketingului, urmând ca regele să decidă când va intra în vigoare.

Pe site-ul guvernului de la Oslo se precizează că amendamentul are ca scop reducerea presiunii sociale şi pshiologice din cauza reclamelor care prezintă oamenii într-o manieră idealizată.

"Printre alte chestiuni, este introdusă obligaţia de a marca reclamele retuşate sau manipulate atunci când este vorba despre editarea corpului unor persoane, a măsurilor, formei sau pielii”, precizează guvernul.

Reglementarea acoperă utilizarea filtrelor sau aplicaţiilor speciale cum sunt cele de pe Snapchat şi se referă la postările promoţionale de pe reţelele sociale. Pe lângă influencerii, vor fi afectaţi şi actorii sau cântăreţii. 

Madeleine Pedersen, 26 de ani, este influencer pe Instagram, promovând marca Moss în Norvegia. Tânăra crede că era timpul să fie adoptată o astfel de lege şi speră că va avea un efect benefic asupra adolescenţilor.

"Sunt atâţia oameni care sunt nesiguri în ce priveşte corpul şi chipul lor. Eu însămi m-am luptat cu complexe legate de modul în care arăt, mai demult. Cel mai rău este că nici măcar nu ştiu dacă celelalte fete pe care le admiram îşi editau sau nu pozele. De asta avem nevoie de răspunsuri, avem nevoie de această lege”, a mai comentat ea.

Tânăra mai spune că nu simte nevoia să-şi editeze pozele care au o audienţă de peste 90.000 de oameni, ci se limitează la a schimba pe ici pe colo lumina, culorile şi nuanţele pentru a transmite un vibe mai plăcut. Ea mai crede că mulţi influenceri îşi vor edita tot mai puţin fotografiile de jenă să recunoască o cosmetizare substanţială a realităţii.

”Eşti frumoasă aşa cum eşti, nu da cu piciorul la asta pentru câteva like-uri în plus. Nu aşa arată viaţa adevărată”, a mai comentat ea.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite