
Un număr impresionant de oameni şi-au arătat, prin intermediul celor mai populare reţele sociale, solidaritatea faţă de jurnaliştii publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo, care au fost ţintele unui atentat terorist, în urma căruia 12 persoane au fost ucise, iar alte 10 au fost rănite, dintre care patru se află în stare critică, scrie CNN.
Atentat terorist în Franţa. Mesajul unui musulman

„Ca musulman, refuz categoric să cer iertare pentru acest atac terorist. Dar, ca musulman, cer să se facă dreptate pentru victime şi spun: #JeSuisCharlie“, a scris utilizatorul LibyaLiberty. Guy Verhofstadt, preşedintele Alianţei Liberarilor şi Democraţilor din Europa, a scris pe Twitter: „O zi tragică pentru libertatea de exprimare #JeSuisCharlie.“
Pe de altă parte, mai multe personalităţi, printre care jurnalistul „Times“ David Jack şi Jack McConnell, fostul prim-ministru al Scoţiei, îndeamnă „toate ziarele din Europa“ să publice controversatele caricaturi ale publicaţiei Charlie Hebdo, ca tribut adus jurnaliştilor ucişi şi ca un gest de sfidare a atacurilor teroriste.
Atentat terorist în Franţa. Filmul evenimentelor
Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate, în urma căruia 12 persoane au fost ucise, dintre care 10 sunt jurnalişti, alţi doi fiind poliţişti. La Paris a fost declarată alertă teroristă.
Martorii au declarat că doi bărbaţi mascaţi au intrat în clădire în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), strigând „Allah Akbar“ şi „Profetul a fost răzbunat“. Indivizii care au atacat redacţia publicaţiei au afirmat că sunt simpatizanţi ai reţelei teroriste Al-Qaeda, afirmă martori citaţi de presa franceză.
Pentru mai multe detalii despre atentatul terorist din Franţa puteţi citi şi:
Atentat terorist în Paris, Franţa. Masacru în redacţia Charlie Hebdo. 12 oameni au murit Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime, relatează cotidianul francez 20 Minutes în ediţia electronică. 12 persoane au fost ucise, dintre care 10 sunt jurnalişti, alţi doi fiind poliţişti. La Paris a fost declarată alertă teroristă.
Toţi suntem Charlie Hebdo Imaginează-ţi că mâine pe strada din faţa redacţiei tale va opri o maşină. Patru oameni vor ieşi de acolo cu mitraliere automate. Vor intra în redacţia ta şi te vor împuşca. Mâinile care apăsau tastatura mecanică până cu un minut înainte, distribuind către lume texte, mai mici sau mai mari, ar rămâne blocate pentru câteva secunde, apoi s-ar scurge de-a lungul tastelor W, S, X. Până sub birou.
Atentat terorist în Franţa. 12 persoane ucise la „Charlie Hebdo“, în Paris: „Profetul a fost răzbunat“ Coincidenţe? În acest 7 ianuarie, în care practic Parisul aştepta cu febrilitate apariţia ultimului roman semnat de Michel Houellebecq, „Soumission“, capitala Franţei se trezeşte, şocată, în tiruri de arme automate: Kalaşnikov.
Reacţii atentat terorist Franţa. Occidentul sub şoc condamnă atacul asupra jurnaliştilor francezi de la „Charlie Hebdo“ Comisia Europeană, SUA, Germania, Spania şi Marea Britanie au condamnat miercuri cu fermitate atacul armat asupra sediului publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo la Paris, soldat cu 12 morţi, relatează France Presse.
Iohannis: Atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo, un act terorist crud şi laş Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj în contextul atacului terorist care a avut loc la sediul publicaţiei franceze «Charlie Hebdo» din Paris.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: