Video Problema cea mai mare a lui Luca Niculescu: „Nu știam cine este”. Lipsurile premierului desemnat, disecate de două creatoare de conținut
Creatoarele de conținut Evelina Din (cunoscută în mediul online drept Evetastick) și Mălina Irimia au comentat, în cadrul emisiunii „trends”, prezentată de Alexandru Negrici, pe marginea subiectului privind desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

Întrebată dacă știa cine este Luca Niculescu, în momentul desemnării, Evelina Din a făcut referire la notorietatea scăzută a acestuia și la oboseala care vine la pachet cu efortul de a te păstra la curent în privința evoluției crizei politice.
„Eu îți spun extraordinar de sincer că nu știam cine este. Ba mai mult decât atât, am să spun, și nu cred că este o atitudine corectă, dar ăsta este adevărul, nici măcar nu mi-a venit să mă să mă interesez foarte mult despre el, pentru că deja, exact cum ați zis și voi, suntem la a patra propunere, adică simt pur și simplu mă agit degeaba”, a declarat Evelina Din.
Alexandru Negrici a completat-o:
„Înveți cine ea și după aceea ea oricum o să pice în Parlament și nu te mai interesează pentru tot restul vieții”.
Mălina Irimia, de asemenea, a transmis că urmărirea evoluției crizei politice este un exercițiu istovitor pentru oamenii de rând.
„Simt așa o moleșeală permanentă, constantă, inclusiv printre oamenii care sunt interesați de subiectul ăsta și care nu zic că aia nu mă interesează politic”, a adăugat Mălina Irimia.
Gazda emisiunii i-a realizat un scurt portret lui Luca Niculescu, amintind de conspirațiile din jurul lui Nicușor Dan, cu privire la influențele franceze.
„Este fost jurnalist, a fost ambasador în Franța. Nicușor Dan și așa era foarte blamat că ne vinde la francezi, că vin francezii peste noi și ne strică interesele naționale. Nu știu dacă a fost cea mai inspirată alegere”, a mai declarat Alexandru Negrici.
Evelina Din a subliniat că acuzația de trădare este atât de ușor de adresat cuiva încât ar putea fi lipită de orice om pe care Nicușor Dan l-ar desemna.
„Legat de asta, mi se pare că putem discuta despre alegere în sine, dar mi se pare că această critică o poți direcționa către oricine. Așa au spus și de Mureșan, că e omul Bruxelles-ului, că ar exista un complot”, a mai precizat Evelina Din.
Mai departe, gazda emisiunii a făcut referire la modul în care presa și politicienii încearcă să grăbească rezolvarea crizei politice, prin argumentul retrogradării la junk a ratingului suveran, deși agențiile nu sunt interesate în mod special de învestirea unui guvern cu puteri depline.
„Ce m-a frapat pe mine foarte tare e modul în care politicienii încearcă să preseze rezolvarea crizei politice în orice mod, în afară de a se pune unii cu alții la discuții. Și unul dintre modurile în care încercau să pună presiune pe Nicușor Dan a fost că agențiile de rating ne vor retrograda, că vom ajunge în junk, că, mă rog, investitorii occidentali nu-și vor mai dori să mai vină în România. Oricum și ăștia puțini pe care-i mai avem pleacă din România tocmai din cauza că nu mai avem consum”, a descris Alexandru Negrici.
Creatoarea de conținut Mălina Irimia susține că această idee ajunge să fie vehiculată tocmai pentru că a funcționat ca justificare pentru măsurile de austeritate impuse de Ilie Bolojan.
„Presiunea pusă în modul ăsta vine tocmai pentru că a funcționat foarte bine ca argument atunci când a folosit-o guvernul Bolojan pentru măsurile nepopulare și e doar un lucru reciclat”, a mai declarat Mălina Irimia.
În continuarea discuției, gazda emisiunii a afișat în platou un interviu realizat pentru Adevărul cu economistul Christian Năsulea, care explica de ce agențiile de rating nu sunt interesate de învestirea unui guvern cu puteri depline.
„Fix despre asta am discutat într-un material pentru Adevărul cu economistul Christian Năsulea. Întrebarea mea sinceră pentru el a fost de ce pare că agențiilor de rating nu le pasă dacă noi avem guvern cu puteri de pline, pentru că deja avem două raporturi, unul de la Fitch și unul de la S&P în urma cărora am evitat junk-ul, deși noi nu am avut un Guvern cu puteri depline. Iar el a explicat că agențiilor, într-adevăr, nu le pasă, adică lor le pasă pur și simplu de perspectivele economice”, a conchis Alexandru Negrici.




















































