IT-ul, cel mai profitabil domeniu pentru companiile americane prezente în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via AP
FOTO via AP

Principalele motive pentru care investitorii americani consideră că realizează performanţe în România sunt infrastructura digitală şi capitalul uman.

Industria IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiţii pentru companiile americane prezente pe plan local, valoarea însumată a profitului net realizat de companii de profil printre care se regăsesc giganţi internaţionali precum Microsoft, Stefanini, Amazon sau Adobe fiind de peste 25,8 milioane de euro, potrivit analizei realizate de specialiştii KeysFin.

Cifra totală de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Statele Unite ale Americii, a fost de aproximativ 1,4 miliarde de euro în 2017, ceea ce înseamnă că industria IT însumează totodată şi aproximativ 30% din totalul investiţiilor directe realizate de companiile americane prezente în România.

Topul oraşelor în care angajaţii din IT îşi desfăşoară activitatea sunt: Bucureşti, Iaşi şi Cluj, acest top fiind asemănător şi cu topul oraşelor în care activează companiile americane prezente pe piaţa din România: Microsoft şi Stefanini la Bucureşti, Amazon la Iaşi, iar lista poate continua.

În 2017 activau peste 106.000 angajaţi în IT în România, însă, chiar şi această valoare nu acoperă nevoia de specialişti în domeniu, care este mult mai mare. Anual, de pe băncile universităţilor de profil, ies aproximativ 7000 absolvenţi, care nu reuşesc însă să suplinească creşterile anuale ale companiilor din domeniu.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite