Google „pune“ Ţinutul Secuiesc pe hartă: cum s-a întâmplat să apară regiunea

Google „pune“ Ţinutul Secuiesc pe hartă: cum s-a întâmplat să apară regiunea

Ţinutul Secuiesc într-o reprezentare diferită de Google Maps.

Pe 26 ianuarie, a fost publicată în Monitorul Oficial o iniţiativă prin care Ţinutul Secuiesc să fie autonom. Dar e şi pe Google Maps de ceva timp. Cum a ajuns acolo?

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă ai căutat vreodată Ţinutul Secuiesc pe Google Maps, probabil nu l-ai găsit. Circulă însă o hartă marcată cu roşu, în interiorul Transilvaniei, cu această zonă. Numele în engleză este „Szekely Hungarian Region“. Cuprinde oraşe precum Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe sau Reghin. Rezultatele acestei căutări au fost vizualizate, la ora redactării acestui articol, de peste 110.000 de ori. Există şi un text de prezentare a regiunii.

„Această zonă compusă din trei judeţe este cunoscută cel mai des drept Szeklerland (în germană - n.r.) şi în această regiune se regăseşte cea mai mare populaţie de etnici maghiari. Tot aici locuiesc şi cei mai mulţi membri ai minorităţii etnice a ceangăilor - în munţi spre est şi aproape de oraşul Braşov“, se arată în descrierea de pe site.

Cum s-a întâmplat asta? Totuşi, apare de câţiva ani aşa, o menţiune fiind pe un forum în 2015. Şi Google nu are nicio legătură directă cu harta, deoarece oricine îşi poate face o hartă. Mai precis, îşi poate face un traseu. Cum cineva a marcat Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, aşa cineva poate marca Moldova drept „tărâm românesc“ în My Maps. Practic, oricine vrea îşi face un strat al său, care va fi vizibil şi pentru alţii. Poate fi o unealtă foarte bună pentru afaceri, pasionaţi de ciclism sau echipaje de salvamontişti, de exemplu. 

Deocamdată, nici Google, nici alte companii de hărţi nu au început să traseze graniţe, enclave şi ţinuturi autonome încă nedecise. Dar, cu siguranţă, asta va alimenta naţionalismul multora. Condiţiile de folosire a platformei sunt disponibile aici.

A fost însă un moment, în 2014, când Rusia a anexat Crimeea şi Google a semnalat altfel regiunea. Atunci, compania marca pe Maps această regiune ca fiind a Rusiei pe varianta .ru a platformei şi ca a Ucrainei pentru utilizatorii din Ucraina. Pentru restul lumii, Crimeea a fost demarcată de o linie punctată, semn al unui teritoriu disputat. Nu e cazul şi aici. 

Proiectul iniţiativei legislative cetăţeneşti privind autonomia Ţinutului Secuiesc prevede că regiunea va fi condusă de un preşedinte. Acesta o va reprezenta în relaţia cu statul, iar autorităţile regionale vor prelua atribuţiile actualelor autorităţi locale, inclusiv în domeniul fiscal. Vor putea elabora propriile norme, cu singura condiţie de a respecta Constituţia. Iniţiativa legislativă cetăţenească este susţinută public de Laszlo Tokes, după cum informa şi „Adevărul".

Iniţiatorii critică întârzierile în procesul de regionalizare a ţării şi, de aceea, consideră "utilă implementarea unui proiect-pilot, care să demonstreze că regionalizarea chiar este o soluţie şi pentru România". Ei invocă şi referendumul "neoficial" în care 99,8% din participanţi, respectiv peste 210.000 persoane, au votat pentru crearea unei regiuni administrative cu "prerogative sporite".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările