Philips lansează primul monitor creat special pentru Xbox: Philips Momentum Designed for Xbox

Philips lansează primul monitor creat special pentru
Xbox: 

Philips Momentum Designed for Xbox

Philips Momentum Designed for Xbox.

Monitorul Philips Momentum Designed for Xbox, lansat astăzi de MMD, este primul din lume proiectat special pentru consolele Xbox.

Ştiri pe aceeaşi temă

Integrarea noului standard HDMI 2.1 permite de acum jocurilor pentru consolă să ruleze la o rezoluţie 4K şi cu o rată de refresh de 120Hz pentru un gameplay rapid si fluid. Philips Momentum Designed for Xbox va fi disponibil în varianta de 55 inci (139,7 cm) şi va oferi cea mai bună experienţă de gaming pentru consola Xbox Series X.

Spre deosebire de televizoare, monitoarele Philips Momentum sunt special proiectate pentru gaming, având o latenţă scăzută şi un timp de răspuns redus, prioritar fiind ca utilizatorii să experimenteze un gameplay fluid şi imagini realiste. Timpul de răspuns scăzut este un mare avantaj în cazul jocurilor multiplayer în care fiecare fracţiune de secundă contează. 

 

Flagship-ul Philips Momentum de 55 inci (559M1RYV) va include un soundbar special. Soundbar-ul este conceput de inginerii de la Bowers & Wilkins, o companie britanică recunoscută pentru design-urile inovatoare şi calitatea sunetului.

Monitorul Philips Momentum oferă performanţă cu o rezoluţie 4K la o rată de refresh minimă de până la 120Hz şi suport HDR cu DisplayHDR 1000. Rata de refresh variabilă oferă un gameplay fluid cu o latenţă redusă (Always Low Latency). Philips si Xbox au lucrat împreună pentru a crea modul Xbox Game, profil ce oferă imagini deosebite pentru gameri. Monitorul a fost testat intens şi a primit validarea inginerilor Microsoft şi TPV pentru a asigura o compatibilitate ridicată.

Noul monitor de 55 inchi Philips Momentum Designed for Xbox 559M1RYV va fi disponibil din luna august la un preţ recomandat de 6.819 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările