Apple I, la 40 de ani: l-a transformat pe Steve Jobs din student ratat în miliardar

Apple I, la 40 de ani: l-a transformat pe Steve Jobs din student ratat în miliardar

Michael Fassbender, în rolul lui Steve Jobs.

Înainte să existe succesul cu iPhone şi iPod, a existat Apple I. Steve Jobs şi Steve Wozniak au început cu acela şi au schimbat o lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apple I a fost primul calculator al companiei care avea să ne dea iPhone, iPod şi o tabletă care, câţiva ani, şi-a făcut treaba. Acel prim PC al Apple a fost proiectat şi construit de către Steve Wozniak, unul dintre cei trei oameni care au fondat bazele compania pe 1 aprilie, 1976. Dintre cei trei, Steve Jobs a ajuns cel mai popular. Revenind la Apple I, atunci nu era nicidecum un PC ca în prezent şi era radical diferit de designul minimalist al unui iMac. Asta era, totuşi, în urmă cu 40 de ani, scrie Playtech

Ca dotări tehnice, Apple I avea o placă de bază cu un procesor de 1MHz, 4KB RAM şi suporta o rezoluţie de 40 x 24. Nu avea sistem de operare ca în prezent, cu interfaţă grafică, ci avea linii de cod. Pentru a avea bani necesari asamblării, cei doi cofondatori au vândut. Wozniak un HP-65 şi Jobs un Volkswagen Microbus. Dintr-un total de 200 de dispozitive construite pe parcursul timpului, doar 25 nu au fost vândute. În ultimii ani a devenit o obişnuiţă ca Apple I să apară la licitaţii şi să fie cumpărat cu sute de mii de euro

În mai 2013, un computer Apple I, care costa, la vremea comercializării, 666,66 dolari, a fost vândut în Germania pentru nu mai puţin de 671.400 dolari, informa „The New York Times“. Nici ultimele două licitaţii pentru echipamente Apple vechi n-au fost cu mult mai prejos, în jurul a 640.000 de dolari penultima şi cu aproximativ 300.000 dolari mai puţin una din iunie 2012.

De ce costă atât de mult? În primul rând, pentru că Steve Jobs este mort. El şi Stephen Wozniak au creat aceste calculatoare, le-au semnat sau au semnat scrisori de felicitare pentru achiziţie, şi cum Steve Jobs este mort, s-a născut o fascinaţie ciudată pentru ele. Apoi, sunt obiecte de colecţie, primii paşi în industria calculatoarelor personale. În final, sunt puţine. Dacă sunt puţine, sunt scumpe.

Cumpărătorul din 2013 a fost un antreprenor din Estul Asiei care a dorit să rămână anonim. Cât despre Apple I, Uwe Breker, licitantul acestui computer, a spus că este un simbol desăvârşit al visului american. „Este vorba de doi studenţi din California care au renunţat la studii şi şi-au urmat ideea şi visul, iar acel vis s-a materializat într-una dintre cele mai admirate, de succes şi valoaroase companii din lume“.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările