Grav accident cu trei autoturisme în centrul oraşului Curtea de Argeş. O maşină a fost răsturnată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs într-o zonă foarte aglomerată FOTO: ISU Argeş
Accidentul s-a produs într-o zonă foarte aglomerată FOTO: ISU Argeş

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de miercuri 22 septembrie într-o intersecţie din centrul oraşului Curtea de Argeş. Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele a fost transportată la spitalul din oraş.

În accidentul produs au fost implicate o Dacia Duster, o Dacia Sandero şi un autoturism Volkswagen Jetta. Din primele informaţii obţinute de la anchetatori, cauzele producerii accidentului au fost reprezentate de neacordarea de prioritate şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic. Ca urmare a impactului produs de ciocnirea celor trei maşini, autoturismul Dacia Sandero s-a răsturnat.

La locul producerii accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenţie, un echipaj SMURD de prim ajutor, Însoţiţi si de un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean. Poliţia Argeş a deschis deja un dosar pentru vătămare corporală din culpă. Pagubele estimate ca urmare a producerii accidentului de la Curtea de Argeş se ridică la mai multe mii de euro.

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE O maşină a căzut pe calea ferată, pe Valea Oltului, la Călimăneşti: accident cu patru persoane FOTO VIDEO

Impact violent pe DN 66 între o betonieră şi o camionetă. Autotrenul a fost scăpat de sub control FOTO


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite