Dacia Sandero, cea mai vândută mașină în Europa. Ce performanțe comerciale a înregistrat în decurs de un an. Și Duster rămâne în Top 10
0Dacia Sandero își consolidează poziția pe piața europeană în contextul în care, în 2025, a fost cea mai bine vândută mașină nouă de pe continent. Modelul constructorului românesc domină segmentul de retail încă din 2017, iar anul trecut una din 28 de mașini cumpărate de persoane fizice în Europa a fost Sandero, potrivi Novinite.com.

Din punct de vedere comercial, performanțele mărcii sunt remarcabile și la nivel global. Dacia a depășit pragul de 10 milioane de vehicule vândute, iar Sandero a înregistrat în 2025 un total de 289.295 de unități comercializate, conform â datelor citate de agenția Novinite. În Europa, aproximativ una din 55 de mașini noi vândute este un Sandero.
De la lansarea sa în 2008, modelul a ajuns la peste 3,58 milioane de clienți în întreaga lume. Specialiștii explică acest succes prin strategia Dacia de a oferi un design modern, fiabilitate și un preț accesibil, concentrându-se pe elementele esențiale pentru utilizarea de zi cu zi.
În 2026, gama Sandero va primi o actualizare importantă, cu un design exterior revizuit, o semnătură luminoasă LED în formă de T și bare de protecție redesenate. Versiunea Stepway va avea și de protecții suplimentare Starkle. La interior, modelele vor include sistemul modular YouClip, un ecran multimedia de 10 inci cu conectivitate îmbunătățită și încărcare wireless pentru smartphone.
Duster se menține în topul preferințelor europenilor
Potrivit clasamentului european al vânzărilor din 2025, Sandero este urmat de Renault Clio (229.778 unități, +5,8%) și Volkswagen T-Roc (211.241 unități, +3,8%). Topul 10 este completat de Volkswagen Tiguan, Volkswagen Golf, Toyota Yaris Cross, Peugeot 208, Peugeot 2008, Dacia Duster (168.182 unități) și Toyota Yaris.
Tesla Model Y, care în 2023 era liderul pieței europene, a înregistrat o scădere semnificativă de 28% în 2025, ajungând la 151.550 de unități vândute și coborând pe locul 15.























































