La ce preţuri vine noul Duster şi când primeşte modelul şi o variantă hibrid
0Dacia a anunţat că noul model Duster poate fi comandat în reţeaua de agenţi autorizaţi din toată ţara începând de miercuri. Preţul porneşte de la 14.100 de euro, cu TVA inclusă, iar primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.
„Noul Duster poate fi comandat în reţeaua de agenţi autorizaţi Dacia din întreaga ţară. Preţurile variază între 14.100 de euro (TVA inclus), pentru versiunea Essential TCe 90, şi 21.350 de euro (TVA inclus), pentru versiunea Prestige 4x4 TCe 150”, a informat constructorul auto.
Noul Duster este disponibil cu cinci motorizări diferite, din care trei pe benzină (TCe cu puteri de 90 CP, 130 CP şi 150 CP), una cu alimentare mixtă benzină-GPL (ECO-G de 100 CP) şi una diesel (Blue dCi 115 CP). Gama este structurată în trei versiuni de echipare: Essential, Comfort şi Prestige.
Versiunea de intrare în gamă, Essential, este disponibilă exclusiv cu motorul pe benzină TCe 90, în configuraţie 4x2, la preţul de 14.100 de euro (TVA inclusă).
Preţurile celorlalte versiuni variază între 15.750 de euro (TVA inclusă), pentru noul Duster Comfort 4x2 echipat cu motorul ECO-G 100, şi 21.350 de euro (TVA inclusă), pentru noul Duster Prestige 4x4 echipat cu motorul TCe 150.
Clienţii care preferă transmisia automată pot opta pentru versiunile Comfort TCe 150 EDC (la preţul de 19.200 de euro, TVA inclusă) sau Prestige TCe 150 EDC (la preţul de 20.900 de euro, TVA inclusă), ambele în configuraţie 4x2. Noul Duster beneficiază de garanţie de 3 ani sau 100.000 km, iar primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.
1,8 litri hibrid
Pe de altă parte, Dacia pregăteşte un motor 1,8 litri hibrid (cod HR18) care va echipa viitoarea Dacia Duster în toamna anului 2024 şi modelul Bigster în 2025. În primă fază, arată publicaţia franceză largus.fr, Dacia se pregăteşte să lanseze primul său motor hibrid din istoria mărcii, 1.6 E-Tech, pe crossoverul ce va debuta în această toamnă, la Salonul München IAA, din septembrie şi care va fi comercializat din 2022. Este vorba de modelul care înlocuieşte actualul Lodgy. Informaţiile neoficiale arată că acest motor, dar şi versiunea mai mare, de 1,8 litri, va avea şi versiuni plug-in hybrid, astfel încât emisiile modelelor Dacia să fie şi mai mici. Alegerea capacităţii de 1,8 litri a fost făcută pentru ca inginerii să poată dezvolta ulterior şi o versiune în ciclu Atkinson, similar motoarelor Toyota. Pentru că reduce foarte mult puterea motorului, acest tip de ardere care oferă un consum redus de carburant este mai eficient la o cilindree mai mare.