Dacia va lansa un nou SUV, frate mai mare al lui Duster. Ce specificaţii tehnice şi ce preţ va avea noul model care va dispune şi de o variantă hibrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gama Dacia va fi îmbunătăţită, în 2021, cu un nou SUV. După ce nu a avut succesul dorit, Lodgy va fi înlocuit cu un alt vehicul capabil să transporte 7 pasageri, dar care oferă un aspect mai „aventuros”.  În plus, noul model de SUV va inaugura tehnologia hibrid la Dacia.

Noul model care va veni după dispariţia Lodgy nu va fi un Duster extins, ci un model cu personalitate proprie. Maşina va avea o lungime de 4,5 metri, iar din punct de vedere tehnic, acest model va adopta platforma CMF-B a Alianţei Renault-Nissan în varianta „Access Spec”, neavând toate modulele utilizate la Clio V şi Captur II („High Spec”), arată largus.fr. Tocmai din acest motiv, noul SUV Dacia nu va putea fi dotat cu sisteme avansate precum conducere semi-autonomă de nivel 2, dar va putea beneficia de avertizare la părăsirea benzii, de exemplu. 

    

Maşina va ajunge pe piaţă cu două propulsoare pe benzină (1.0 şi 1.3 Tce) şi cu un motor diesel (1.5 dCi Blue). În plus, noul model de la Dacia va avea şi o variantă hibrid. Astfel, sistemul E-Tech recent lansat pe Clio va fi, pentru prima dată, adaptat în mecanica unei Dacii. Încă nu se ştie dacă va avea aceleaşi performanţe ca în cazul modelului francez, care dezvoltă 140 de cai putere. 

Preţul nu a fost încă stabilit cu exactitate, dar acesta poate pleca de la 13.900 de euro, noul model fiind, evident, mai scump în comparaţie cu un Duster.

Reamintim că Dacia va lansa, tot în 2021, şi Spring, un SUV urban 100% electric, care va fi bazat pe elemente tehnice ale modelul Renault K-ZE fabricat şi vândut, în prezent, în China. 

CITEŞTE ŞI Volkswagen inventează brandul Jetta, arma împotriva Daciei de la Renault

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite