UPDATE Primii sălăjeni plasaţi în carantină. Localnicii nu îi vor în cartier pe suspecţii de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii au fost plasaţi în carantină FOTO Arhivă
Pacienţii au fost plasaţi în carantină FOTO Arhivă

Trei persoane - mamă, tată şi copil - care s-au întors în ţară din oraşul italian Bergamo, zonă afectată de coronavirus, au fost plasate în carantină încă de luni seara.

UPDATE O a patra persoană urmează să fie plasată în carantină, autorităţile sălăjene anunţând că aceasta a intrat recent în ţară pe la punctul de frontieră Urziceni.

În ceea ce le priveşte pe cele trei persoane care se află în carantină încă de luni seara, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj au anunţat că toate sunt asimptomatice şi că în cursul acestei dimineţi le-au fost recoltate probe de sânge, ce vor fi trimise la Institutul de Boli Infecţioase de la Cluj-Napoca. Potrivit prefectului Virgil Ţurcaş, cei trei sălăjeni au intrat în ţară cu maşina personală, tot pe la punctul de trecere a frontierei de la Urziceni, fiind aşteptaţi la graniţa de judeţ de către un echipaj de poliţie care i-a adus sub escortă până la centrul de carantină din Zalău.

În acelaşi context, cei de la DSP Sălaj au ţinut să îi liniştească pe cei nemulţumiţi de faptul că unul dintre centrele de carantină este amplasat într-un cartier, între blocuri: "În spaţiile de carantină sunt persoane care vin din zone fierbinţi, nu înseamnă că sunt bolnave, deocamdată sunt asimptomatice. Aceste centre de carantină sunt create, organizate tocmai pentru a aduce populaţiei un plus de siguranţă faţă de nişte persoane care vin cu riscuri. Vrem să minimalizăm riscurile şi le vom ţine 14 zile în carantină, până sunt testate şi se va dovedi că nu au risc de a transmite virusul", a precizat Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj.


ŞTIRE INIŢIALĂ

O familie de sălăjeni, recent întoarsă din oraşul italian Bergamo, afectat de coronavirus, a fost plasată luni, 9 martie, în carantină. 

Informaţia a fost confirmată de către prefectul Virgil Ţurcaş, care a refuzat să ofere mai multe informaţii, precizând că detalii pe marginea subiectului vor fi comunicate în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc marţi, 10 martie, la ora 11.

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre trei persoane: mamă, tată şi copil, cărora le vor fi recoltate probe. Aceştia au fost plasaţi în carantină la centrul de la Spitalul de Recuperare din Zalău, momentul fiind surprins de către unii localnici, care şi-au exprimat nemulţumirea, pe reţelele de socializare, cu privire la faptul că respectivul centru este situat într-un cartier, printre blocuri. "Oare este normal ca în mijlocul populaţiei s[ se facă acest loc de primire? Să ne îmbolnăvim şi noi care locuim la câţiva metri de această clădire? Cum vor mai ieşi copii noştri la joaca în fata blocului??? Va spun eu că nu cred că mai aveţi curaj să îi lăsaţi afară" sau "Nu mi se pare normal sa fie izolaţi în mijlocul unui cartier cu familii şi copii. Trebuia găsit un loc mai izolat, nu de aia se numeşte izolare? Nu mi se pare normal să fie în preajma copilului meu", au fost doar câteva dintre reacţiile oamenilor care locuiesc în respectiva zonă.

Ultimele date oficiale arată că luni, în Sălaj erau izolaţi la domiciliu 255 de persoane.

Mai puteţi citi:

Un român din China, despre isteria coronavirusului: „Lumea nu este speriată aici. Organizarea este impecabilă“

Numărul sălăjenilor izolaţi la domiciliu s-a dublat. Niciun caz de infectare nu a fost confirmat

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite