UPDATE Adolescentul dispărut căutat cu drona. Zeci de poliţişti şi jandarmi şi peste 100 de voluntari verifică zona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Niream este de negăsit FOTO colaj Geta Niream şi Ovidiu Cristian Spînu
Tudor Niream este de negăsit FOTO colaj Geta Niream şi Ovidiu Cristian Spînu

Căutările adolescentului dispărut vineri seara de la domiciliul bunicilor din localitatea Recea au fost reluate în această dimineaţă.

UPDATE ORA 17. Pompierii au oprit căutările cu barca pneumatică pe Lacul Vârşolţ, după ce, spun oficialii, nu s-a confirmat prezenţa băiatului în zonă.

Printre cei  peste 100 de voluntari care s-au implicat în acţiunile de căutare se numără şi colegii de clasă ai lui Tudor, precum şi diriginta acestuia, dar şi un fotograf profesionist care a pus la dispoziţie o dronă pentru a verifica zonele mai puţin accesibile. Aceştia s-au alăturat celor aproximativ 30 de poliţişti, pompieri şi jandarmi care îl caută pe minor încă de sâmbătă dimineaţă. Cu toţii speră să îl găsească în viaţă pe Tudor.


Mai mulţi voluntari şi pompierii s-au alăturat, duminică dimineaţă, echipelor de salvare care îl caută pe Tudor Niream, adolescentul în vârstă de 15 ani dispărut în urmă cu mai mult de 36 de ore din localitatea Recea, judeţul Sălaj. Pompierii au extins căutările pe Lacul Vârşolţ, în timp ce jandarmii, poliţiştii şi voluntarii acoperă întreaga comună Vârşolţ, până în comuna Meseşenii de Jos.

Tudor Niream a dispărut de la domiciliul bunicilor vineri, 23 noiembrie, în jurul orei 21, spunându-le că merge la plimbare. Dispariţia lui a fost anunţată de către mamă, sâmbătă dimineaţa, prin apel la 112. Adolescentul are 1,70 m înălţime, păr şaten, spre blond, ochi căprui, constituţie atletică şi nu prezintă semne particulare. La momentul dispariţiei, era îmbracat cu geacă bleumarin, blugi de culoare albastru deschis, iar în picioare purta încălţăminte sport, de culoare bej. La plecare nu şi-a lua cu el lucrurile personale, actul de identitate şi telefonul mobil.
O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată imediat după apelul la 112, fiind chemate să intervină mai multe echipe de poliţişti, jandarmi, pompieri cu o autospecială, o barcă şi un echipaj SMURD.

Mama lui Tudor a făcut un apel pe Facebook la toţi cei care pot oferi informaţii despre fiul său, postarea înregistrând aproape 13.000 de distribuiri în mai puţin de 24 de ore. Sâmbătă seara, la finalul primei zile de căutări, femeia a făcut o nouă postare pe reţeaua de socializare, rugându-şi prietenii şi apropiaţii să se alăture căutărilor.

Orice persoană care poate oferi informaţii despre adolescent este rugată să anunţe de urgenţă Poliţia prin apelul de urgenţă 112.

Citiţi şi:

Adolescent dispărut fără urmă. Poliţiştii şi jandarmii au format echipe de căutare

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite