S-a stins din viaţă unul dintre cei mai longevivi români. A băut în fiecare dimineaţă câte un păhărel de pălincă şi a ajuns prima oară în spital la 99 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 103 ani. Atât şi-a dus existenţa, deloc uşoară, pe acest pământ lelea Vica din localitatea sălăjeană Hida, unul dintre cei mai longevivi sălăjeni şi, implicit, români, trecută în veşnicie marţi, 16 februarie, în casa în care locuia împreună cu fiica sa, în vârstă şi ea de 81 de ani.

”O femeie tare faină. De câte ori mergeam pe la ea, să o văd - că mi-era şi ceva rudenie - îmi spunea că pune bota pe mine, că mă duc prea rar pe acolo”. Aşa o descrie pe Ludovica Blaga, cunoscută în sat ca lelea Vica, primarul comunei Hida, Dorin Petruş. Era cea mai vârstnică locuitoare din comună, dar nu a fost o povară prea mare pentru nimeni. Edilul povesteşte că, până săptămâna trecută, când a început, lent, sfârşitul venerabilei femei, lelea Vica se putea deplasa, iar până anul trecut ieşea la plimbare prin sat. ”Chiar am întâlnit-o în urmă cu un an şi ceva pe stradă, şi ne-am făcut câteva poze împreună”, îşi aminteşte el.


O viaţă deloc uşoară


Secretul longevităţii femeii nu a fost o viaţă petrecută în puf, ci din contră: a fost obligată de mică să muncească din greu, iar asta pare s-o fi ajutat să se călească timpuriu şi să înveţe, astfel, să depăşească mai uşor obstacolele pe care viaţa i le-a scos în cale. S-a născut în 1 mai 1913, iar la un an şi jumătate a rămas orfană de mamă. După nici doi ani, ea şi cei cinci fraţi ai ei au rămas şi fără tată, plecat pe frontul Primului Război Mondial. Lelea Vica povestea - celor interesaţi să asculte - că deşi era de-o şchioapă, gătea şi spăla, cel mai mare dintre copiii familiei având doar 12 ani în momentul în care au rămas singuri pe lume.


Providenţa a dăruit-o cu o sănătate de fier. Secretul mărturisit de lelea Vica era unul deloc neobiţnuit prin aceste locuri: câte un păhărel de pălincă în fiecare dimineaţă. Născută într-o perioadă în care accesul la servicii medicale era, practic, inexistent, şi trecând prin două războaie şi prin zecile de ani de comunism, cu privaţiunile aferente, femeia a reuşit să stea departe de spitale până în urmă cu trei ani şi jumătate, când s-a îmbolnăvit de ulcer. Avea deja 99 de ani şi până atunci nu fusese spitalizată niciodată.


La 1 mai, lelea Vica ar fi împlinit 103 ani. Timpul n-a mai avut, însă, răbdare cu ea şi s-a oprit la mijloc de februarie 2016.

Vă mai recomandăm:

Destinul eroilor zilelor noastre: românii care înfruntă cu demnitate şi speranţă cele mai cumplite şi mai rare boli


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite