Poliţiştii au identificat hoţii de la Centrul de Transfuzie din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au fost surprinşi de camerele video
Hoţii au fost surprinşi de camerele video

Cei doi hoţi, de numai 19 ani au fost identificaţi de anchetatori, dar potrivit informaţiilor primite de la Mariana Criste, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, poliţiştii n-au reuşit, deocamdată să-i reţină. Bărbaţii au furat bonuri oferite celor care vin să doneze sânge. Prejudiciul aproximativ este de 35.000 de lei.

"Cei doi bărbaţi, ambii de 19 ani , erau cunoscuţi cu antecendente penale. Poliţiştii continuă demersurile pentru prinderea lor”, susţine Criste.

Spargerea la Centrul de Transfuzie a fost dată în noaptea de joi spre vineri, săptămâna trecută.
Hoţii au intrat în clădire, urcând pe o ţeavă până la etajul 1, iar apoi au forţat geamurile de la o baie, iar de acolo au coborât în birouri pentru a căuta bonurile.

„Aproape toate mişcările celor doi bărbaţi au fost surprinse pe camerele de supraveghere. Poliţiştii continuă cercetările pentru a identifica făptaşii”, explică Mariana Criste. Conform aceleiaşi surse, valoarea prejudiciului este de 35.000 de lei.

Hoţii au mai călcat Centrul de Transfuzie şi în urmă cu două luni. Atunci nu s-au ales decât cu 20 de lei, pe care i-au găsit în biroul directorului.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite