Invitaţie la şezătoare urbană. Proiectul itinerant de redescoperire şi promovare a zestrei tradiţionale româneşti prin cusut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima şezătoare va avea loc miercuri, la Zalău FOTO Agapis
Prima şezătoare va avea loc miercuri, la Zalău FOTO Agapis

Îmbracă-te cu element vestimentar din lada de zestre, pregăteşte ceva de-ale gurii, după o reţetă locală, ia-ţi goblenul ori cipca la care lucrezi şi vino la şezătoare.

Lansat de Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare locală Agapis, proiectul itinerant "Şezători în Ţara Silvaniei" îşi propune să adune la un loc iubitorii de cultură populară sălăjeană, specialişti, meşteri, gastronomi, povestitori şi instituţii cu atribuţii în promovarea cultural-turistică şi de patrimoniu a Sălajului.

Proiectul porneşte la drum prin judeţ, cu câte un popas lunar în diferite locuri special alese, unde participanţii la şezătoare îşi pot odihni sufletul cosând, povestind, jucând şi degustând bucate tradiţionale. Primul popas de acest gen va avea loc miercuri, 22 februarie, începând cu ora 18, în muzeul din cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Intrarea este liberă, însă organizatorii recomandă celor interesaţi să poarte cel puţin un element vestimentar din lada de zestre - "o ie/chimeşă, un brâu, o zadie, o vestă, o eşarfă sau ceva în care să vă simţiţi confortabil şi despre care să puteţi povesti celorlalţi", să aducă ceva de-ale gurii, preparat după o reţetă locală, dar şi "lucru", indiferent că este vorba despre o ie în lucru, un goblen, cipcă ori altceva.

La şezătoarea de miercuri, participanţii vor coase şi câteva mărţişoare cu modele din etnografia sălăjeană, ce vor fi donate Asociaţiei Filantropia Porolissum pentru proiectul   social educativ Eco-Marţişorul, care are ca obiectiv major strângerea de fonduri în vederea constituirii unui fond de burse pentru elevii eminenţi care se confruntă cu situaţii de  risc social.

"Sălăjenii se aliniază prin intermediul acestui proiect  mişcării naţionale de redescoperire, conservare, promovare şi coasere a zestrei tradiţionale româneşti, făcută de mână, cu rost şi rânduială, reinterpretată contemporan sau reconstituită după modelele vechi.  Mişcarea naţională este demarată de arhitectul Ioana Corduneanu, care coordonează în acest moment <<Cea mai mare şezătoare online din lume>> – numărând peste 15.000 de membri (Semne Cusute) şi care a fost exemplu pentru zeci de şezători urbane sau rurale care s-au repus la cale în întreaga Românie", susţin organizatorii.

Proiectul este susţinut de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Centrul  Naţional de Informare şi Promovare Turistică Zalău, Muzeul de Pânze şi Poveşti şi Colţul Românesc.

Vă mai recomandăm:

Târgul online cu produse româneşti de poveste. „Arta de a dărui începe prin a cumpăra de la tine de acasă, de la ai tăi“

Frumoasa Patricia, fata de 18 ani din Sălaj care s-a îndrăgostit de satul românesc: a transformat o casă veche într-un veritabil muzeu

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite