Hoţi prinşi de poliţiştii sălăjeni
0Doi tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 25 ani sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţiştii sălăjeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce în perioada 14-19 februarie au sustras unor persoane diferite sume de bani.
Poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipale, în urma activităţilor specifice desfăşurate, au identificat în cursul zilei de miercuri un tânăr de 21 ani, din Jibou, care în 14 februarie a sustras portmoneele,din poşetele a două persoane, cauzând un prejudiciu de 2050 lei, momentan nerecuperat.
“Celălalt „îndrăzneţ”, un tânăr în vârstă de 25 ani, fără domiciliu, i-a sustras unei femei în cursul zilei de 19 februarie, geanta, în timp ce se deplasa, pe strada Păcii din Zalău, cauzând un prejudiciu de 100 lei”, explică Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 şi 15 ani.