Gelozia l-a aruncat din nou după gratii. Un fost puşcăriaş, condamnat din nou după ce l-a şantajat pe presupusul amant al iubitei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şantajiştii prinşi în urma unui flagrant organizat în luna mai, în zona Sălii Sportului, şi-au aflat pedepsele, după ce ei au acceptat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa - Judecătoria Zalău - a admis, zilele trecute, acordul.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Zalău, principalul vinovat, David Pintea, a fost condamnat la tre ani cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Ca şi pedeapsă complementară, magistraţii au mai dispus interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar şi cel de a comunica cu persoana vătămată, precum şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 50 de metri pe o perioadă de trei ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.


Complicele acestuia, Flavius Pop, a fost condamnat la  doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de patru ani. În plus, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Instanţa a dispus punerea imediat în libertate a complicelui, în timp ce David Pintea rămâne, în continuare, în arest.

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, totul a început în 18 mai, când principalul vinovat, David Pintea, în timp ce se afla în faţa localului Paty Bar – Vegas din municipiul Zalău, l-a strâns de gât pe un bărbat cu centura de siguranţă a autovehiculului, l-a ameninţat cu acte de violenţă şi i-a solicitat suma de minim 5000 euro ca să îl ierte pentru faptul că în perioada în care el s-a aflat în închisoare, victima a avut o relaţie de prietenie cu iubita acestuia.

În urma unui flagrant organizat vineri, 22 mai, David Pintea şi un prieten a acestuia, Flavius Pop, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar apoi au fost arestaţi preventiv.
 

Vă mai recomandăm:

Sentinţă definitivă: medicul expert Sorin Paşca, condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare

Probleme în dosarul poliţiştilor motorinari din Jibou. După cinci ani de anchete şi procese, judecătorii au constatat nereguli în rechizitoriul procurorilor

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite