GALERIE FOTO Poveste de viaţă: împreună la bine şi la greu, timp de o jumătate de secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ileana şi Dorel Dindelegan
Ileana şi Dorel Dindelegan

Pentru unii, expresia "împreună la bine şi la rău" nu reprezintă o înşiruire de vorbe goale, ci un mod de viaţă. Este şi cazul celor 40 de cupluri care şi-au sărbătorit, astăzi, împreună, "Nunta de Aur", în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Municipiului Zalău. Printre sărbătoriţi - nume cu rezonanţă în viaţa Zalăului şi a Sălajului.

Eveniment de suflet azi, la Primăria Municipiului Zalău. 40 de cupluri din oraş, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsnicie, au fost invitate la o festivitate de premiere, organizată de primărie în cadrul Zilelor Zalăului. Cei aproape 80 de zălăuani care au rezistat cu demnitate greutăţilor inerente ale unei convieţuiri lungi de o jumătate de veac au fost felicitaţi de primărie şi premiaţi, cu ajutorul unor sponsori, fiecare cuplu primind câte 300 de lei. Primăria a dat şi o petrecere în cinstea cuplurilor de "aur" ale Zalău, petrecere ce a avut loc imediat după festivitatea de premiere.

Primarul Radu Căpîlnaşiu i-a felicitat pe sărbătoriţi şi le-a oferit doamnelor câte un buchet de flori

CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINILE

Printre cuplurile sărbătorite astăzi se numără şi cel format din Ileana şi Dorel Dindelegan, cunoscutul chirurg clujean, "adoptat" de Zalău, prin mâinile căruia au trecut, de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, mai bine de 20.000 de sălăjeni. Cei doi s-au căsătorit la Dej, în urmă cu 50 de ani, amândoi fiind de loc din judeţul Cluj. De cunoscut s-au cunoscut - povesteşte doamna Ileana - în vremea studenţiei şi s-au împrietenit repede deoarece aveau ceva important în comun: amândoi aveau părinţii închişi, politic, la închisoarea din Aiud. De altfel, problemele familiei cu regimul comunist i-au afectat doctorului Dindelegan şi cariera, fiind exmapriculat, după cinci ani de Medicină, din cauza „originilor sociale nesănătoase“. După câţiva ani a fost reînmatriculat, însă a fost nevoit să repete anul V. Din acelaşi motiv, al "originilor sociale nesănătoase", a fost respins şi la doctorat şi n-a avut voie să participe la concursul pentru un post de preparator la Clinica de Chirurgie I din Cluj Napoca, unde a fost intern timp de trei ani.

La Zalău au ajuns în 1967, când dr.Dindelegan a ocupat prin concurs un post de chirurg la Spitalul Judeţean. Au împreună doi copii, amândoi urmându-l în carieră pe tatăl lor: fiica este medic la Institutul Oncologic, iar băiatul, chirurg la Chirurgie I în Cluj Napoca.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite