Dacii şi romanii din Zalău se luptă în weekend la un târg de turism din capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atracţiile turistice din Zalău şi din împrejurimi vor fi promovate la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti, la Târgul de Turism al României, organizat în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo.

Demersul are loc în cadrul unei finanţări europene câştigată de Primăria Zalău prin POR - Axa 5.3, destinată promovării Festivalului Roman Zalău Porolissum. După cum preciza marţi, 13 noiembrie, într-o conferinţă de presă, primarul Zalăului Radu Căpîlnaşiu, târgul de la Bucureşti vine la numai două săptămâni de la un alt eveniment similar, la care municipalitatea a avut, în premieră, stand pentru promovarea festivalului. Este vorba despre Târgul Touristica de la Polus Center Cluj Napoca, unde standul Zalăului s-a bucurat de un real succes. "Standul nostru a fost deosebit faţă de celelalte standuri în care s-au oferit doar pliante. Noi am avut romani, am avut daci, am avut nimfe romane, am avut chiar şi mici spectacole şi s-au putut degusta mâncăruri cu specific roman", explică primarul succesul standului.

Potrivit Ramonei Butcovan, asistent manager de proiect, şi la târgul de la Bucureşti se va merge cu întreg "arsenalul", de la luptătorii Asociaţiei "Amicii Muzeului", la dansatoarele de la "Nimfele Daciei", copiii de la Ansamblul folcloric "Columna" şi, nu în ultimul rând, maestrul bucătar Mircea Groza, care îi va tenta pe vizitatori cu delicatese culinare pregătite după reţete romane autentice. Târgul începe joi, 15 noiembrie, şi durează până duminică, 18 noiembrie.

Promovarea turistică a Zalăului ar putea depăşi graniţele României. Primarul Radu Căpîlnaşiu spune că reprezentantul Ungariei la târgul de la Cluj a lansat municipalităţii invitaţia de a participa la târgul de turism de la Budapesta, care va avea loc anul viitor în luna martie. Edilul spune că o eventuală participare ar fi condiţionată de existenţa banilor necesari deplasării.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite