Cum vor recupera şcolile zilele libere de 2 şi 3 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai probabil, orele pierdute vor fi recuperate prin prelungirea programului zilnic FOTO Arhivă
Cel mai probabil, orele pierdute vor fi recuperate prin prelungirea programului zilnic FOTO Arhivă

Pentru că Guvernul a decis să declare zilele de 2 şi 3 mai zile libere pentru bugetari, şcolile trebuie să găsească acum o formulă prin care să recupereze materia pe care o vor pierde în cele două zile.

Potrivit inspectorului şcolar general Gheorghe Bancea, într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar de ieri, s-a luat decizia ca fiecare unitate de învăţământ din judeţ să decidă, printr-o hotărâre a consiliilor de administraţie, ce formă de recuperare vor adopta. „Hotărârea de guvern prevede două variante: fie se recuperează în zilele de sâmbătă 13, respectiv 20 aprilie, fie se recuperează prelungind programul zilnic, până la realizarea numărului de ore necesar”, explică el.


Consiliul de Administraţie al inspectoratului a decis, ieri, că la nivelul instituţiei recuperarea se va face prin prelungirea programului zilnic.


Unităţile de învăţământ vor lua o decizie cel mai probabil în cursul zilei de astăzi, pentru că după terminarea cursurilor elevii şi profesorii intră în vacanţa de primăvară. Mai mult ca sigur, toate unităţile vor alege să recupereze prin prelungirea, cu o oră, a programului zilnic, deoarece varianta a doua, cu recuperarea în cele două zile de sâmbătă, se exclude întrucât prima zi de recuperare, 13 aprilie, este în vacanţă.


De altfel, sunt unităţi care au decis, deja, recuperarea prin prelungirea programului. Este şi cazul Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, unde decizia a fost luată la începutul acestei săptămâni.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite