Coregrafa care promovează prin dans moştenirea culturală a Antichităţii
0De când se ştie, Roxana Câmpean a îndrăgit dansul. Primele amintiri în pas de dans le are de la vârsta de trei ani, când susţinea spectacole pe o scenă imaginară în faţa părinţilor ei, pe ritmurile melodiei lui Toto Cotugno, Lasciatemi cantare. 25 de ani mai târziu, tânăra din Zalău îşi ducea propriile spectacole tocmai în Italia.
“Copil fiind, preferam să dansez chiar şi afară, în loc să joc şotron, precum prietenele mele. În clasa a II-a ajunsesem să îi învăţ pe copiii din spatele blocului să danseze. La un moment dat, pentru că mi s-a dus vorba prin cartier, aveam mai mult de zece învăţăcei”, îşi aminteşte Roxana, acum în vârstă de 35 de ani. Patru ani mai târziu, a conceput o coregrafie la şcoală, pentru colegele ei de clasă, dans pe care l-au prezentat în careu, la finalul anului.
Pentru că simţea că dansul era chemarea ei, tânăra a început să caute un loc unde ar putea să se perfecţioneze. Aşa a ajuns să se înscrie la cursuri de dans modern, iar mai apoi să participe la spectacole şi concursuri. “Îmi găsisem, în sfârşit, locul”, spune ea.
Dragostea pentru dans a fost atât de mare încât nu a renunţat la această pasiune nici în perioada facultăţii. La recomandarea părinţilor, care îi spuneau că nu o să poată trăi din dans şi că ar trebui să aleagă “o facultate serioasă”, Roxana Câmpean a devenit studentă la Management Hotelier: “Îmi plăcea ideea de a lucra într-o structură de cazare, de a concepe pachete turistice... mă gândeam că zona noastră are un potenţial turistic ce ar trebui exploatat”. Şi nu s-a înşelat, pentru că de câţiva ani, tânăra şi trupa de dans antic pe care o coordonează sunt ambasadori ai meleagurilor sălăjene, ai istoriei şi culturii locale.
File din istoria Daciei
Instructor de dans a devenit în 2004, după absolvirea facultăţii, când a preluat frâiele trupei în care s-a format. Trei ani mai târziu, şcoala ei de dans a fuzionat cu o trupă de dans ce punea în valoare mitul ielelor, condusă de Ancuţa Mărieş, astfel luând naştere “Nimfele dace”. Misiunea nou formatei echipe era de a promova în lume istoria românilor, situl arheologic de la Porolissum şi Festivalul Roman de la Zalău şi de a trezi interesul oamenilor pentru studiul istoriei şi al mitologiei româneşti.
Pentru a-şi atinge obiectivul, coregrafa şi elevele ei au bătut România în lung şi-n lat, fiind nelipsite de la festivalurile de reconstituire istorică din ţară şi, mai apoi, din străinătate. “Cu sprijinul financiar al autorităţilor locale participăm de şapte ani consecutiv, la cel mai mare festival de reconstituire istorică din Europa - Natale di Roma, organizat în capitala Italiei. Acolo suntem ambasadori ai culturii locale, ai Porolissumului şi de ce nu, ai României”, precizează Roxana.
“Ecce Nimfe Dacie!”
Frumoasele fete îmbrăcate în rochii albe din in şi cânepă, desprinse parcă de pe Columna lui Traian, au promovat castrul roman de la Porolissum şi istoria locurilor şi la festivalurile “Dacii liberi” din Timiş, “Cetăţile Dacice” din judeţul Alba, “Apulum” Alba-Iulia, la Festivalul Antic “Palendava” Craiova, dar şi în cadrul proiectului cultural "Roma – România, două popoare, o cultură" Bacău ori în Festivalul internaţional “Eagle on Danube” din Bulgaria.
În spectacolele lor, nimfele sunt îmbrăcate în rochii lungi, albe, din fibre naturale, legate cu sfori de cânepă, opinci de piele manufacturate după modelul statuetelor de la Popeşti (lângă Sarmisegetusa), piei de miel, prinse tot cu sfori de cânepă, iar pe cap au coroniţe de margarete, pentru a aminti de ţinutele femeilor dace. Pentru că nu există izvoare istorice care să evidenţieze cum se dansa în acele vremuri, pentru coregrafie, Roxana Câmpean foloseşte ca sursă de inspiraţie posturile femeilor dace de pe vase, pe efigiile descoperite de către arheologi.
O inspiră şi muzica special compusă pentru dansul nimfelor de către doi absolvenţi de Conservator: soţul său, Paul Câmpean, şi Sergiu Chirilă. “Ambii au studiat istoria muzicii şi au compus melodiile după regulile oligocordiei - o structură melodică specifică perioadei antice şi redusă ca număr de sunete. Cântecele nu erau foarte elaborate, având cel mult patru note muzicale şi o singură linie melodică întrucât şi instrumentele muzicale folosite erau unele simple: tobe, bucăţi de lemn (gen toaca), harpa cu patru sau şapte corzi din păr de cal, buciumul, fluierul, naiul, frunza, cavalul ori cimpoiul”, explică Roxana.
Potrivit spuselor sale, femeile dace cântau la plecarea oilor în transhumanţă, la întoarcerea acasă a bărbaţilor, la înmormântări, la şezători, când le plecau bărbaţii la război, în cadrul micilor ritualuri casnice, cu prilejul unor activităţi agricole, de jale ori când celebrau naşterea: “Nu putem şti cum anume cântau ele, dar putem asculta melodiile populare vechi, din arealul care odinioară era locuit de daci. De altfel, coloana sonoră a spectacolelor noastre a fost alcătuită pe baza acestor melodii".
Un simbol al Sălajului
“Nimfele dace” au devenit, în scurt timp, un simbol al zonei, fiind incluse în spotul de promovare turistică a judeţului Salaj şi luând parte la târguri de turism din Cluj-Napoca şi Bucureşi. “Este o onoare că putem duce numele oraşului nostru şi al castrului roman Porolissum în atat de multe locuri din ţară şi din străinăte”, adaugă zălăuanca.
Despre marea ei dragoste - dansul, Roxana susţine că înseamnă “sănătate, emoţie, echilibru, autocontrol şi bucurie”: “Pentru mine este asemeni unui mic bulgăre de zăpadă care s-a rostogolit devenind mai mare decât mi-aş fi imaginat vreodată”.
Vă mai recomandăm:
"Noi despre noi", ghidul-manual prin care Sălajul îşi promovează zestrea cultural-istorică
Se încarcă comentariile...
