Zece noi localități din România, atestate ca zone cu resurse turistice
0Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, atestarea a zece noi localități ca zone cu resurse turistice, un statut care le oferă acces prioritar la investiții și finanțări destinate dezvoltării.

Este vorba despre localitățile: Chișcani (jud. Brăila), Valea Salciei (jud. Buzău), Jucu (jud. Cluj), Călărași, Padeș (jud. Gorj), Șelimbăr (jud. Sibiu), Șărmășag (jud. Sălaj), Broșteni (jud. Suceava), Negrilești (jud. Vrancea) și Pietrari (jud. Vâlcea).
Prin acest statut, Guvernul recunoaște oficial că localitățile au potențial turistic important, fie natural, cultural, istoric sau mixt. Localitățile atestate beneficiază de acces facilitat la fonduri pentru infrastructură turistică, tehnică și de mediu; prioritate în evaluarea și aprobarea proiectelor de investiții; creșterea vizibilității în fața investitorilor din turism și includerea într-un circuit strategic de dezvoltare, care urmărește valorificarea resurselor turistice la nivel național. Cu alte cuvinte, localitățile intră într-un „circuit strategic de dezvoltare”, ceea ce le crește șansele de a atrage investiții publice și private, potrivit Ministerului Dezvoltării.
Ce presupune pentru aceste localități atestarea ca zone turistice
Pentru cele zece localităţi menţionate, intrarea în acest statut înseamnă:
1. Recunoaştere oficială că dispun de potenţial turistic: natură, tradiţie, patrimoniu sau combinaţii ale acestora.
2. Prioritizare pentru acces la finanţări nerambursabile, în special dacă proiectele vizează infrastructură turistică, servicii de agrement, protecţia mediului în zona respectivă.
3. Includerea în strategii de dezvoltare turistică la nivel naţional și regional. Astfel investiţiile locale pot fi integrate într-un plan coordonat.
4. Creşterea vizibilităţii şi a oportunităţilor de atragere a turiştilor, ceea ce poate duce la noi locuri de muncă, dezvoltarea de servicii (horeca, retail turistic), întărirea identităţii locale. 5. Obligaţii: autorităţile locale trebuie să asigure că urbanismul, infrastructura de bază (drumuri, utilităţi) şi serviciile de turism pot face faţă fluxului de turiști.
Conform ordonanţei, consiliile locale trebuie să elaboreze și să actualizeze planurile urbanistice în termen de 3 ani de la declarare.
Care este impactul pentru comunitățile din România
Potrivit Ministerului Dezvoltării, noul statut poate genera locuri de muncă, creșterea investițiilor locale și consolidarea identității culturale a comunităților. Proiectele de infrastructură turistică și tehnică vor putea fi finanțate cu prioritate, ceea ce, pe termen mediu, poate transforma localitățile în destinații turistice competitive.
„Resursele turistice înseamnă dezvoltare, noi locuri de muncă, identitate locală și oportunități economice pentru comunitățile locale”, a declarat ministrul Cseke Attila.
De ce este importantă această măsură
În contextul în care turismul reprezintă un vector de dezvoltare pentru regiunile mai puţin accesate, statutul de „zonă cu resurse turistice” ajută la reducerea decalajelor economice între zonele dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.
Atestarea zonelor cu resurse turistice este făcută în baza Ordonanței de Urgență nr. 142/2008, actul care aprobă „Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a VIII-a: zone cu resurse turistice”, aprobată cu modificări prin Legea nr. 190/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Ordonanța prevede criteriile pentru declararea localităților ca zone cu resurse turistice; faptul că turismul devine activitate economică prioritară în aceste zone; direcționarea investițiilor către proiecte turistice și de infrastructură publică; promovarea cu prioritate a proiectelor de protecție a mediului și actualizarea periodică a listei prin Hotărâre de Guvern.
Prin completarea acestei ordonanțe cu noile localități, Guvernul a extins zonele considerate prioritare în strategia națională de dezvoltare turistică. Practic, ordonanța creează cadrul legal prin care localitățile cu potențial turistic pot fi susținute direct de stat pentru a se dezvolta.























































