Circuit turistic în centrul oraşului, pentru descoperirea zestrei sălăjene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul a ajuns la a doua ediţie FOTO Adevărul
Evenimentul a ajuns la a doua ediţie FOTO Adevărul

Locurile, poveştile şi obiceiurile specifice meleagurilor silvane, obiectele şi preparatele tradiţionale vor fi doar câteva dintre "componentele" lăzii cu zestre sălăjeană expuse în centrul oraşului.

Aflat la cea de-a doua ediţie, evenimentul “Haidaţ’ pă la noi şi deschideţi lada cu zestre sălăjeană” va avea loc joi, 21 septembrie, între orele 14 şi 19, pe platoul din faţa Prefecturii, cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului.

Cei interesaţi sunt invitaţi într-un “circuit turistic” inedit, în cadrul căruia vor avea ocazia să împletească pănuşi, să vadă expoziţii cu obiecte tradiţionale, să afle informaţii despre obiectivele turistice, despre poveştile şi obiceiurile locale, dar şi guste plăcintele de Bădăcin, cocorada cu brânză şi varză, dulceţuri, sărmăluţe, vin şi vin spumant.
Acţiunea este organizată de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Zalău, şi cei 18 parteneri, primării de comune, asociaţii şi centre de informare turistică din judeţ.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Poveste de dragoste reeditată pentru promovarea tradiţiilor satului sălăjean

"Sălaj - Frumuseţe, tradiţie, poveste". Artişti de renume internaţional promovează judeţul prin fotografie

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite