Atac phishing la Zalău. Două persoane prinse că furau PIN-urile cardurilor bancare unor cetăţeni străini
0
Doi zălăuani ce făceau parte dintr-o grupare infracţională informatică au fost reţinuţi de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate , în cadrul unei acţiuni în care au fost implicaţi şi procurori ai DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj şi ofiţeri ai DGIPI. Potrivit informaţiilor primite de la Mariana Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, cei doi fac parte dintr-un gru
Cei şapte acţionau în Zalău şi în Cluj, unde, în perioada 2006 – 2010, au obţinut prin phishing date de identificare şi coduri PIN ale unor carduri bancare aparţinând unor cetăţeni străini, în special cetăţeni americani. Grupul, coordonat de un clujean, vindea ulterior aceste date unor persoane din străinătate, primind în schimbul lor diverse sume de bani. Cu datele respective, cumpărătorii puteau retrage sume din conturile păgubiţilor, prejudiciul cauzat până în prezent fiind stabilit la 350.000 de dolari.
Conform unui comunicat al IGPR, poliţiştii
români au beneficiat de sprijinul autorităţilor americane, respectiv U.S.
Secret Service, dat fiind faptul că unul dintre complici a fost arestat în SUA
de către autorităţile judiciare din această ţară. De asemenea s-a beneficiat de
sprijinul reprezentanţilor în România a unei companii de transfer de bani,
respectiv o alta de comerţ on-line.
Cercetările sunt continuate în cooperare cu autorităţile americane, în vederea
administrării întregului probatoriu în cauză, precum şi identificarea şi
tragererea la răspundere a celorlalte persoane implicate.























































