Accident tragic în Sălaj. Bărbat de 77 de ani mort după ce a fost spulberat de un şofer grăbit
0
Un grav accident de circulaţie a avut loc duminică, 20 ianuarie, după ce un şofer a apăsat prea tare acceleraţia şi a acroşat un pieton.
Un bărbat de 77 de ani a murit după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie produs duminică, 20 ianuarie, în jurul orei 18, în localitatea sălăjeană Peceiu.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, un tânăr de 21 de ani, din comuna Halmăşd, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 191 E, în localitatea Peceiu, pe o porţiune de drum în pantă, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile drum a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a acroşat un bărbat de 77 de ani, care se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe partea stângă a drumului.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar pietonului i-au fost recoltate probe de sânge, întrucât nu a putut fi testat.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii, însă în dimineaţa zilei de luni, 21 ianuariela, a decedat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, ulterior încadrarea juridică a fost schimbată în ucidere din culpă.
Citiţi şi:
Accident rutier pe fondul oboselii. Şofer în stare gravă după ce a adormit la volan