Val de mesaje emoţionante pentru fata violată din Vaslui. „Tu, fetiţă, continuă să crezi că eşti darul lui Dumnezeu pe Pământ! Plângi ca să îţi cureţi sufletul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii scandalizaţi de drama tinerei de 18 ani din Vaslui, victimă a unui viol în grup, continuă să-i trimită adolescentei mesaje de încurajare.

„Adevărul“ vă prezintă alte câteva dintre mesajele pe care oamenii impresionaţi de cazul elevei violate le-au lăsat pe pagina de Facebook a ziarului şi în rubrica Comentarii de pe site-ul adevarul.ro. Începând de luni, 20 iulie, cotidianul ”Adevărul” şi site-ul www.adevarul.ro desfăşoară o campanie amplă în jurul acestui caz, pe care jurnaliştii noştri l-au prezentat în repetate rânduri, din noiembrie anul recut, atunci când s-a petrecut tragedia.

În timp ce eleva de 18 ani din Vaslui continuă să trăiască coşmarul început în noiembrie anul trecut, fiind supusă acum şi unei campanii de denigrare pornite în spaţiul public de cei şapte violatori şi de apropiaţii lor din comuna vasluiană Văleni, violatorii se bucură de libertate.

Vă invităm pe toţi cititorii ”Adevărul” să-i transmiteţi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul ‪#‎violulecrima‬. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului.

Vă prezentăm mai jos alte câteva mesaje ale cititorilor noştri transmise după publicarea oribilului caz de la Vaslui:

Valerica Bejan: Capul sus, domnişoară! Nu ai nici o vină că acei băieţi se laudă doar cu ceea ce au între picioare. La vârsta lor ar trebui să se laude cu ce au în cap, dar dacă părinţii şi cei din comunitatea din care fac parte îi apreciază pentru sex în grup, asta e mentalitatea ţăranului român. Dar să nu uite că ei nu vor trăi în grup, ci individual. Aş fi curioasă să ştiu ce zic mamele acestor indivizi. Sunt mândre că acasă au aşa „bărbaţi”? Tu mergi cu capul sus şi învaţă bine, ca să ajungi un om bun. Nu te învinovăţi de ceea ce sa întâmplat. Totul se plăteşte în viaţă. Şi ei vor plăti. În faţa lui Dumnezeu nu contează banii, ci faptele. Fii puternică! Aceasta a fost o întâmplare urată în viaţa ta, din care va trebui să înveţi. Ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Nu trebuie sa îţi fie frică de ei .
Mihaela Nalbaru: Eu sper că tu să poţi fi destul de puternică şi îndeajuns de practică pentru a putea la un moment dat să fii fericită. Cât despre aceşti ,,domni”, legea să facă dreptate.

Cris Doca: Draga mea, capul sus! Tot ceea ce s-a întâmplat sunt sigură că nu a fost cu voia ta. Sunt bunica a doua fete apropiate de vârsta ta. Totul va fi pedepsit. Aceste bestii nu vor avea o viaţă liniştită oricâţi bani vor avea. Cu ce femei se vor căsători, le vor spune adevărul? Să le dea Dumnezeu copii, fete, dar care să fie ferite de păţania ta. Există justiţia divină. care nu iartă aşa ceva, chiar şi la al şaptelea neam. Nici magistraţii nu vor scăpa, pentru că i-au lăsat în libertate. Continuă procesul şi vor pleca acolo unde le e locul. Mă rog pentru liniştea ta. Capul sus! N-ai făcut cu voia ta nimic rău.

Laura Cristea: Dragă fată, cine te învinovăţeşte este mai murdar, mai abject decât scursurile care te-au pângărit. Animalelor, când o femeie spune nu înseamna NU, chiar dacă e în pielea goală pe centură! Dacă eraţi bărbaţi, nu făceaţi aşa ceva.

Mary Mariuta: Mă întreb, oare voi aveţi mamă, soră şi alte neamuri de genul feminin? Oare când faci un rău cuiva nu te gândeşti că şi persoanei dragi ţie i s-ar putea întâmpla aşa ceva? Ruşine să le fie şi la procurori şi la toţi care îi lasă în libertate! Aceste specii ar trebui să fie pe cale de dispariţie. Nici un animal sălbatic nu face aşa rău.Ruşine să vă fie!

Lavinia Depner: Felicitări pentru campanie! Cred că ar trebui să facem ceva şi în cazul grupului de fani pro-viol. Nu mi se pare normal ca fata să fie batjocorită public în continuare şi nimeni să nu ia măsuri! Am văzut un comentariu al unei apropiate care le sugerează ca data viitoare să procedeze la fel. Mai mult decât atât le oferă ajutor! E inuman!

Laura Mihaela: O susţinem cu toţii pe biata fată din Vaslui şi îi dorim să se ţină tare, să fie puternică. Am semnat şi eu petiţia on-line, dar din nefericire nu are valoare juridică după cum spun ei. Nu va influenţa decizia instanţei, dacă am înţeles eu bine. Legile din România ar trebui schimbate şi ei ar trebui arestaţi. Trebuie să se mai întample câteva cazuri de viol ca să se ia măsuri? Dacă se întâmpla aşa ceva cu fiica vreunui politician, sigur se găseau soluţii, pentru că aşa e în Romănia. Mult curaj, draga mea!

Ionel Cojocariu: În sfârşit, o atitudine care se apropie de omenie şi umanitate! Nu credeam că voi avea şansa să văd o campanie pentru normalitate în paginile presei româneşti. Cât despre fată, Dumnezeu să te ajute, copilă! Nu pot să-mi dau seama cât de abrutizaţi pot fi cei care au făcut acest lucru care îi descalifică din calitatea de oameni! Nu pot să mi-i închipui nici pe cei care te acuză pe tine! Trebuie să fie din aceeaşi specie de bipezi ca şi cei care au comis oribila faptă! Probabil că la acest soi de fiinţe s-au gândit şi ”savanţii” care au spus că omul se trage din maimuţă! Pentru aceia este valabil! Dar tu, fetiţă, continuă să crezi că eşti darul lui Dumnezeu pe Pământ şi, în pofida a ceea ce unii din semenii tăi au făcut sau au gândit, roagă-te cu convingerea că nu sunt toţi oamenii răi ci, dimpotrivă, lumea este făcută în majoritatea ei din oameni cu suflet bun şi curat! Caută să-ţi aduni sufletul călcat în picioare de aceste bestii şi să te rogi la Hristos Dumnezeu care şi El, cândva, a fost trădat, vândut şi violat! Da, şi El a simţit umilinţa, trădarea şi moartea ce ai simţit-o tu! Plângi acum din toată fiinţa ta, câte zile şi nopţi ai nevoie, ca să îţi curăţi sufletul şi inima de toată întinăciunea şi scârba şi de toată lehamitea şi apoi ridică-te mai sus decât ai fost vreodată. Nu-i lăsa să te doboare pe cei care, în bestialitatea lor, vor să arate că răul e mai tare. Cine trece prin aşa ceva învinge moartea!

Luminita Ticolea: Curaj! Tu eşti cea care trebuie să aibă curaj pentru toate posibilele victime din viitor, într-o ţară care se pare ca nu mai are viitor. Curaj ! Dacă tu reuşeşti şi România reuşeşete cu tine! Copil curajos, să nu-ţi fie ruşine de ceea ce ţi s-a întâmplat. I se putea întâmpala oricui. Tu lupţi azi pentru noi toţi şi inimile noastre sunt alături de tine. Curaj, copilă, România va fi a ta!

Felicia Ciobanu: Draga mea, nu eşti singură pe acest drum anevoios al găsirii dreptăţii. Noi suntem alături de tine şi te sprijinim din tot sufletul! Tu eşti în inima noastră şi eşti INIMA noastră! Acei şapte nemernici cu inima de gunoaie care au aruncat asupra ta atâta mârşăvie oribiă nu vor scăpa nepedepsiţi. Nu te teme şi nu te lăsa doborâtă! Acele şapte scursuri ale societăţii şi acea mamă monstruoasă vor primi ceea ce li se cuvine. Noi, care încă ne considerăm oameni de omenie pe acest pământ, nu ne vom lăsa, până la momentul când dreptatea va învinge. Să fii absolut convinsă că tu nu ai nici o vina. Să ştii că mai presus de dragoste avem, faţă de tine, RESPECT. De ce? Simplu: pentru că tu ai facut ceea ce trebuia făcut: ai spus adevărul fără ascunzişuri şi, împreună cu familia, ai cerut justiţie, în ciuda oricărei intimidări şi presiuni. Află că multe fete nu au acest curaj al mărturisirii, de frica stigmatizării sociale şi, nemaiputând suporta suferinţa vor să nu mai fie pe această lume. Fără să ştii, unele urmăresc ceea ce se întâmplă chiar acum în tragedia ta, ca să mai spere. A da în vileag, sau a nu mai fi... Tu nu ştii că eşti o inspiraţie pentru multe suflete chinuite, o speranţă. Fii tare! România se convulsionează şi vrea să scuipe această otravă, aceşti sadici blestemaţi. România te iubeşte! Tu eşti acum vârful de lance al transformării acestei societăţi în una mai bună, care să înceapă să arunce de pe obrazul ei violenţa degradantă împotriva femeii. Până şi acea mamă, oripilantă prin acţiunile ei, ne arată că nu are nici o apreciere faţă de sine, niciun autorespect. Tu eşti lacrima de pe obrazul nostru. Te iubim, stai cu noi şi fii tare! Nu va fi deloc uşor,dar în această bătălie nu eşti şi nu vei fi niciodată singură. Vei avea cicatrice, dar vei învinge în viaţă, iar noi vom învinge împreună cu tine şi pentru tine şi alte suflete ca tine. Eşti mai puternică decât crezi. Nu te lăsa şi nu dispera. Te îmbrăţişez cu drag.

Elena Sava: Nenorocirea care a căzut pe umerii tăi, copilă, a scandalizat o lume întreagă. Cu durere în suflet îţi scriu aceste rânduri ca să-ţi aline un pic durerea din suflet. Ai dat dovadă de mult curaj, ai arătat lumii întregi suferinţa prin care treci, ai demonstrat că noi, femeile, nu suntem o jucarie în mâinile nimănui . Din păcate, se dovedeşte încă o dată că justiţia din România lasă de dorit. De aici, de peste hotare, de la mii de kilometri depărtare, mulţi oameni străini îţi trimit mesaje de încurajare, de sprijin pentru tine şi pentru păriţtii tăi, cu rugămintea să nu abandonezi lupta. Poate că bestiile au câştigat o bătălie, dar tu vei câştiga războiul. Nu eşti singură în lupta asta! Milioane de femei din lume sunt alături de tine. Ştirea a ajuns în toate colţurile lumii. Aceasta comună din Vaslui este o pată ruşinoasă pe harta României şi este o pată ruşinoasp pentru toţi românii, de pretutindeni. Nu se vorbeşte de un caz izolat,de nişte tineri beţi ori drogaţi, ci de un caz premeditat Cine a anchetat acest caz şi-a pus în joc propria cariera. Justiţia nu este oarbă, nu trebuie să ne pierdem încrederea în ea, doar că personajele care o reprezintă trebuie înlocuite. Ai tot sprijinul din partea mea, atât moral, cât si material. Nu te lăsa doborâtă!

Transmiteţi-i şi voi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul ‪#‎violulecrima‬. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului. Dacă apropiaţii şi rudele violatorilor duc acum o campanie de denigrare a victimei, noi trebuie să-i arătăm că oamenii normali din această ţară sunt alături de ea şi nu tolerează asemenea fapte.

Citiţi şi:

 Eleva violată de şapte bestii din Vaslui a mobilizat mii de oameni în jurul ei: „Fata aceasta e a noastră, a tuturor românilor”, „Să mergem la ea acasă, să o îmbrăţişăm“

Petiţie pentru arestarea bestiilor care au violat eleva din Vaslui. 28.000 de români au semnat petiţia: „Comportamentul animalic trebuie pedepsit“

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită

Sentinţă-şoc la Vaslui. Judecătorii au decis eliberarea din arest a trei dintre cei şapte indivizi care au violat ore în şir o elevă, până la leşin

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Scrisoare deschisă adresată de ONG-uri preşedintelui Iohannis şi ministrului Justiţiei, în cazul eliberării celor 7 tineri care au violat o elevă din Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite