Spitalul din Vaslui este supraaglomerat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe abia fac faţă numărului mare de solicitări
Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe abia fac faţă numărului mare de solicitări

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a devenit neîncăpător din cauza numărului mare de pacienţi care s-au internat în ultimele 7 zile, de aceea unii bolnavi au ajuns să fie trataţi în ambulatoriu şi numai cazurile grave rămân internate.

Cea mai disperată situaţie se înregistrează la Secţia Chirurgie aici unde sunt înregistraţi, în medie, câte 30 de pacienţi pe zi.

„Medicii operează zilnic, unii dintre ei reuşind să iasă din sala de operaţii abia după 6-7 ore. Cu greu se eliberează câte un pat pentru pacienţii abia ieşiţi din sală. Efortul este uriaş nu numai pentru medici, ci şi pentru asistenţii medicali, infirmiere şi restul personalului de serviciu, mult prea puţin pentru numărul pacienţilor", a declarat medicul Mircea Zavate, şeful Secţiei Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Şi secţiile de Neurologie şi Boli Interne sunt foarte aglomerate, motiv pentru care bolnavii sunt nevoiţi să stea câte doi în pat.

Medicii vasluieni susţin că majoritatea pacienţilor sunt internaţi cu diverse boli ale ficatului date de consumul exagerat de alcool.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite