Spectacol dedicat Crăciunului la Negreşti
0
Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negreşti, au participat, ieri, la cea de-a III-a ediţie a concursului „Magia Crăciunului”, organizat la Casa de Cultură a Oraşului Negreşti sub îndrumarea profesorilor Lăcrămioara Frăţiman şi Teodora Vargan.
La acest concurs s-au înscris opt echipe ai căror concurenţi au fost elevi ai claselor a IX-a A, a IX-a B, a IX-a E, a IX-a N, a X-a B, a XI-a A, a XI-a B, a XII- a A şi a XII-a B. Elevii au pregătit momente artistice prin care au încercat să transmită mesajul acestei sărbători prin cântec şi dans.
Căştigătorii acestei ediţii au primit diplome şi premii în bani, demonstrând încă o dată că sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare a inimilor şi a bucuriei.
„E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Mântuitorului IIsus ne cuprinde sufletele şi le înnobilează. Prin momentele artistice pregătite, toţi concurenţii au încercat să ne demonstreze că trebuie să păstrăm gândurile bune şi frumuseţea sufletului care străluceşte în fiecare dintre noi“, a declarat unul dintre profesorii organizatori.