Spectacolul ”Prah” va fi pus în scenă la Teatrul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul Prah va fi pus în scenă diseară
Spectacolul Prah va fi pus în scenă diseară

Mureşenii sunt aşteptaţi diseară la Sala Mică a Teatrului Naţional, unde, începând cu ora 19.30, va fi pus în scenă spectacolul ”Prah”, în regia lui Cristian Ioan, după o operă de György Spiró, tradusă şi adaptată de Zeno Fodor.

Spectacolul ”Prah” (6 din 49) îi readuce pe scena târgumureşeană pe doi dintre actorii care au marcat isoria teatrului mureşean în ultimele decenii, Marinela Popescu şi Mihai Gingulescu. Spectacolul a avut parte de o premieră apreciată de public la începutul acestui an, mai exact în 19 februarie, fiind jucat de fiecare dată cu casa închisă. Judith Dobre-Kóthay este responsabilă cu scenografia, în timp ce Stelian Chiţacu este regizorul tehnic al spectacolului din această seară.

Urmăriţi atent de regizorul Cristian Ioan, cei doi îndrăgiţi actori oferă publicului o mostră de farmec teatral, într-o demonstraţie actoricească de excepţie.

”Prah” este un spectacol pentru toate vârstele, plin de umor dar şi de situaţii limită, cu o scenografie ce poartă amprenta scenografei Judith Dobre-Kóthay, premiată în 2012 de către UNITER pentru întreaga activitate.
 

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite