Şeful CJ Vaslui, despre revenirea la şefia Protecţiei Copilului a directorului acuzat de cheltuieli uriaşe nejustificate: „Nu băgaţi în seamă tembelismele din presă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Vaslui a votat astăzi, 26 aprilie, revenirea în funcţia de director general al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a lui Ionel Ştefănică Armeanu, cel care s-a îmbolnăvit subit după un control al Curţii de Conturi în urma căruia au fost evidenţiate grave nereguli în privinţa cheltuirii banilor publici. Armeanu a fost suspendat din funcţie, aflându-se în concediu medical din noiembrie 2017.

Consiliul Judeţean Vaslui a votat cu majoritate de voturi revenirea în funcţia de director al lui Ionel Ştefănică Armeanu, singurii care au votat împotrivă şi s-au abţinut fiind consilierii liberali. Armeanu urmează a-şi relua activitatea la conducerea DGASPC Vaslui începând cu 5 mai 2018, urmând a fi remunerat cu un salariu de 12.445 lei.

Singurul consilier care a îndrăznit să deschidă o discuţie în legătură cu revenirea lui Armeanu la conducerea Protecţiei Copilului a fost un consilier PSD, Gheorghe Croitoru.

”Domnule preşedinte, am constatat că domnul Armeanu, fostul şi viitorul director al Protecţiei Copilului Vaslui, revine după o lungă perioadă de convalescenţă. Au fost nişte materiale”, a invocat consilierul Gheorghe Croitoru.

”Dacă vă referiţi la materialele din presă, nu le băgaţi în seamă. Sunt scrise de nişte tembeli. Nu băgaţi în seamă tembelismele din presă”, a declarat Buzatu în plenul şedinţei. 

Un control al Curţii de Conturi efectuat în 2017 la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, cel mai mare angajator al judeţului, a arătat cum s-au tocat fonduri publice uriaşe fără justificare şi discreţionar, instituţia ajungând, în toamna anului trecut în pragul falimentului.

Cum s-au tocat fondurile Protecţiei Copilului

Valoarea prejudiciilor cauzate de modul defectuos în care s-a cheltuit bugetul DGASPC depăşeşte 2.500.000 lei, iar suma vizează doar eşantioanele supuse controlului. Banii urmează a fi recuperaţi, în caz contrar Camera de Conturi avertizând DGASPC că va formula plângere penală.

Investiţii supraevaluate, fragmentarea valorii contractelor pentru a fi atribuite direct, lucrări achitate fără a fi realizate, studii plătite în mod nelegal angajaţilor privilegiaţi,cazări exclusiviste în cazul deplasărilor în interes de serviciu, mii de tone de combustibil cheltuite fără justificare sunt câteva dintre neregulile descoperite şi imputate de inspectorii Camerei de Conturi conducerii DGASPC Vaslui.

Cel mai mare prejudiciu, peste 1,7 milioane de lei, a fost descoperit în cazul modernizării unui centru de plasament din subordinea DGASPC Vaslui, ”Elena Farago” Bârlad, care, în mod paradoxal, este nepopulat de mai mulţi ani. ”Aceste lucrări au fost contractate prin achiziţie directă cu un singur furnizor, echipa de audit constatând că pentru aceste investiţii a fost divizată valoarea contractelor, contrar normelor privind achiziţile, aplicabile în 2015 şi 2016, respectiv OUG 34/2006”, se menţionază în raportul Curţii de Conturi.

Pe locul doi în topul deficienţelor, raportat la valoarea prejudiuciului, se află consumul de carburanţi. Peste 326.000 de lei este valoarea bonurilor de combustibil pentru care nu s-a gasit justificare. Având în vedere neregulile sesizate, reprezentanţii Camerei de Conturi au extins verificările şi pentru anii 2014 şi 2015.

Costuri nejustificate au fost descoperite în cazul mai multor achiziţii şi servicii. La DGASPC Vaslui s-a ajuns în situaţia absurdă de a se plăti mai mult pentru manopera unor produse, decât produsul în sine. 

Depăşiri uriaşe la telefoanele de serviciu

DGASPC Vaslui este instituţia cu cele mai multe telefoane de serviciu pentru angajaţi din judeţ.  În 2016, instituţia deţinea abonamente pentru 382 numele de telefon mobil şi 51 numere de telefon fix.

În ciuda abonamentelor costisitoare, în 2016 s-au înregistrat depăşiri de aproape 30.000 de lei pentru servicii care nu aveau legătură cu activitatea instituţiei: SMS-uri în reţele de divertisment, apeluri şi SMS-uri internaţionale, apeluri şi servicii roaming utilizate de angajaţi care nu au efectuat deplasări externe sau au atribuţii pe pe proiecte de colaborare etc.

Conducerea DGASPC Vaslui a anunţat că şi-a însuşit criticile Curţii de Conturi şi dă asigurări că ”s-au întreprins toate măsurile organizatorice şi procedurale astfel încât pe viitor să nu mai existe niciun fel de abatere de la prevederile legale”.

Ionel Ştefănică Armeanu se află la conducerea DGAPSC Vaslui de 17 ani.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite