Secretele atleţilor veterani ai României: participă la campionate mondiale şi se antrenează sărind peste băncile din parc
0Alexandru Miron (60 de ani), din Bârlad, face sport din plăcere şi participă la competiţii dedicate amatorilor. De acest microb au fost atinşi alţi doi bârlădeni, Dinu Bunu (47 de ani) şi Nelu Marin (38 de ani), care, alături de Alexandru Miron, au participat în luna august la Campionatul Mondial de la Lyon, Franţa
Cei 17 sportivi care au făcut parte din lotul României la World Masters Athletics Championships (WMAC) 2015, ce s-a desfăşurat în intervalul 4-16 august în oraşul francez Lyon, au trăit aventura vieţii lor, concurând alături de foşti sportivi de performanţă sau atleţi amatori, unii la vârste foarte înaintate. Peste 8.100 de atleţi din toate colţurile lumii au intrat în concurs, cel mai vârstnic participant fiind un italian de 98 de ani.
Lotul României la Campionatul Mondial al Atleţilor Veterani a fost format în mare parte din sportivi din oraşele mari ale ţării. Mihaela Loghin, fosta olimpică din 1984 la aruncarea greutăţii (medaliată cu argint în Los Angeles), a făcut şi ea parte din acest lot.
Debut la 60 de ani
Bârlădenii Alexandru Miron (60 de ani), Dinu Bunu (47 de ani) şi Nelu Maftei (38 de ani) au participat pentru prima dată la Mondialele în aer liber şi au reuşit chiar să doboare un record naţional. Probele
s-au desfăşurat pe patru stadioane, în zile diferite şi au fost perioade când lotul României a fost împărţit şi sportivii nu au avut contact unul cu altul. Dincolo de concurenţa acerbă, la unele probe fiind şi peste 30 de sportivi participanţi pe un loc, căldura sufocantă de la Lyon le-a creat mari probleme. Au fost zile cu 47 de grade Celsius la sol, lucru care le-a dat mari bătăi de cap. Nu au lipsit accidentările, curse încheiate cu răni din cauza frecării hainelor de corp, crampele musculare ori clipele când au avut impresia că nu pot duce cursa la sfârşit. Dincolo de obstacolele întâlnite, s-au situat printre cei care au reuşit să ducă probele până la sfârşit, au ocupat locuri neaşteptat de bune.
Coleg şi antrenor
Seniorul echipei, Alexandru Miron, este şi antrenor pentru ceilalţi doi colegi, fiind totodată şi cel mai titrat, chiar dacă a revenit în activitatea sportivă în urmă cu cinci ani. Cu toţii sunt motivaţi doar de pasiune şi de dorinţa de a doborî propriile limite. Cei trei se declară mai pregătiţi ca niciodată pentru următoarea provocare: Balcaniada din Salonic-Grecia, ce se va desfăşura în intervalul 18-20 septembrie. Se vor alătura alţi doi bârlădeni: Mihai Gheciu (55 de ani) şi Elena Prisecar (45 de ani).
Fiecare dintre ei îşi câştigă existenţa din profesii diferite, sportul fiind practicat în timpul liber, ca un al doilea job. Nu au sală ori pistă de antrenament şi pentru anumite probe se antrenează pe câmp, în locuri cât mai izolate.

Record naţional la 60 de ani
Alexandru Miron este singurul care a mai avut două participări la Mondiale (pe teren acoperit), în 2015 fiind prima participare la Mondiale pe pistă deschisă. La Lyon a participat la decatlon, supranumită şi proba atletului complet deoarece implică zece probe distincte (trei tipuri de alergări, trei sărituri, trei aruncări şi 100 de metri garduri). În plus, a concurat separat şi la săritura în înălţime. Decatlonul l-a dus la capăt în ciuda accidentărilor şi s-a situat pe locul 26. La cealaltă probă, săritura în înălţime, s-a situat pe locul 14. La Mondialele din 2015 a doborât recordul naţional la săritura în înălţime în aer liber din cadrul decatlonului (la categoria lui de vârstă) cu 1,41 metri. La aceeaşi probă susţinută separat a ocupat locul 14, ratând locul şapte pentru că nu a reuşit să atingă performanţa de la antrenamente, unde a sărit 1,45 metri înălţime.
Pasiune reluată după zeci de ani
Alexandru Miron este inginer la bază şi de o viaţă îşi petrece activitatea profesională la catedră, ca profesor de specialitate la Colegiul tehnologic „Alexandru Ioan Cuza“ din Bârlad. La vârsta la care mulţi se gândesc la pensionare, profesorul Miron a revenit la pasiunea din tinereţe. Avea 55 de ani când a reînceput antrenamentele intense. La cei 60 de ani ai săi este plin de energie, face sprinturi, sare cu prăjina şi aruncă greutăţi. Îşi doreşte ca atletismul să ajungă sport în masă, să vadă oameni de toate vârstele cum aleargă din plăcere pe străzi sau pe aleile parcului, aşa cum a văzut că se practică în Italia sau în alte ţări occidentale.
Alexandru Miron şi-a descoperit calităţile sportive din întâmplare, la sfatul medicului. După o răceală puternică la vârsta de 8-9 ani, era foarte slăbit şi mama sa a vrut să-i întărească imunitatea cu vitamine. Doctorul i-a recomandat să facă mişcare pentru fortifiere, lucru pus în practică. Primele ore de atletism l-au cucerit definitiv. Convins de efectul benefic pe care îl are sportul asupra sănătăţii, şi-a educat cele două fiice pe care le are în acest spirit: „Amândouă au făcut, pe lângă alte activităţi extraşcolare, şi atletism în copilărie. Una dintre fetele mele a ajuns şi vicecampioană europeană la şah“.
Accidentele nu îl fac să renunţe
Performanţe sportive a înregistrat încă din timpul adolescenţei, ca elev al Liceului Industrial Construcţii Maşini Iaşi. În 1972 era campion naţional la 100 de metri garduri. Un an mai târziu, în 1973, datorită punctului obţinut de el la 400 de metri garduri, reprezentativa judeţului Iaşi a promovat în divizia A. După 1978 a renunţat la atletism pentru orientare sportivă. Dragostea din tinereţe pentru sport a revenit mult mai târziu.
În 2011, imediat după reluarea antrenamentelor zilnice, au apărut şi rezultatele ca atlet veteran, în ciuda faptului că s-a accidentat grav încă de la primele antrenamente. Neavând pistă cu obstacole, sărea peste băncile din parc şi a călcat pe o bordură. O fisură de ligamente l-a ţinut departe de sport trei-patru luni, dar nu şi-a abandonat visul de a face performanţă.

În acelaşi an, după convalescenţă, a obţinut titlul de campion balcanic în Slovenia, la 100 de metri garduri, şi titlul de vicecampion balcanic la săritura în înălţime. În 2012 a participat pentru prima dată la Campionatul Mondial pentru Atleţii veterani din Finlanda, la Jyvaskyla. Acolo a obţinut două recorduri naţionale. Unul la săritura în înălţime de sală (1,48 de metri) la categoria 55-60 de ani şi la pentatlon sală, probă la care a obţinut 2.669 puncte. Tot în Finlanda s-a accidentat grav şi a avut nevoie de nouă luni de recuperare. A revenit treptat pe pistă şi acum e pregătit să participe cu succes la Izmir. „Îmi doresc să ating 4.100-4.200 de puncte. Ar fi un record naţional“, a menţionat atletul veteran.
Mi-ar fi de ajutor să mă pot antrena în Bârlad, dar pentru fiecare competiţie importantă merg la Iaşi să mă antrenez la săritura cu prăjina ori la săritura în înălţime. Alexandru Miron atlet veteran
Asociaţie pentru promovarea sportului în rândul veteranilor
Inginerul Alexandru Miron (foto) se antrenează în Grădina Publică din Bârlad sau în sala de sport a liceului unde predă, ori pe un teren viran în afara oraşului, unde merge să arunce cu suliţa. Nu are condiţii optime de antrenament pentru fiecare probă a decatlonului. Pentru competiţiile importante se antrenează la Iaşi: „Mi-ar fi de ajutor să mă pot antrena în Bârlad, dar pentru fiecare competiţie importantă merg la Iaşi să mă antrenez la săritura cu prăjina ori la săritura în înălţime“. Puţinele ore de antrenament în Sala Grădinari din Iaşi nu îi sunt suficiente. „Eu îl clasific ca un efort titanic, mai ales la această vârstă. Este destul de dificil şi pentru atleţi tineri să abordeze cele zece probe la finalul cărora ai nevoie de câteva zile bune pentru a te repune pe linia de plutire“, a precizat, în septembrie 2014, Marius Ghilase, antrenorul atletului veteran din Iaşi, cu puţin înainte de participarea la Campionatul European de Atleţi Veterani din Izmir, Turcia.
Alexandru Miron îşi doreşte să promoveze practicarea sportului la scară largă, motiv pentru care a început demersurile pentru înfiinţarea Master Club Seniorul, la Bârlad: „Am vorbit cu un avocat şi lucrează deja la statutul clubului. Prin înfiinţarea acestuia dorim să creăm condiţii celor de vârsta noastră să se întâlnească, să facă sport, să aibă o viaţă activă“.
Tricou plin de sânge la proba de 20.000 de metri
Nelu Maftei (38 ani) este consilier juridic la cea mai mare fabrică din oraş şi din judeţ, SC Rulmenţi SA Bârlad, şi a fost pasionat de sport încă din adolescenţă. A renunţat la atletism, dar s-a reapucat în forţă, câţiva ani mai târziu, după ce a început să aibă probleme cu greutatea. După revenirea pe pistă a scăzut de la 102 kilograme la 82. „Juniorul“ echipei, Nelu Maftei a terminat probele 5.000 de metri plat şi 20.000 de metri pe locul 11, iar cea de 10.000 de metri – locul 15. Rezultatul de la Lyon a fost obţinut cu eforturi uriaşe.

„Cursa de 20.000 de metri am terminat-o însângerat. Erau 47 de grade Celsius la sol şi căldura s-a suprapus efortului depus. Mi-am dat seama abia la sfârşitul cursei ce s-a întâmplat. Am văzut că se schimbă culoarea tricoului, am crezut că iese vopseaua de pe imprimeu, dar era sângele de la rănile provocate de frecarea tricoului de piele. Lângă mine, un sportiv a rămas cu genunchii blocaţi şi nu s-a mai putut ridica. A fost ridicat cu salvarea. Ne dorim în continuare să obţinem rezultate cel puţin la fel de bune şi să reprezentăm cu onoare România şi marca sponsorului nostru, SC Rulmenţi SA Bârlad“, a spus juristul.
Maftei a participat în ultimii trei ani la toate competiţiile dedicate sportivilor amatori, de la cele orăşeneşti din Bârlad şi alte judeţe învecinate, până la Campionatul naţional al României din iunie 2014 (vicecampion naţional la trei probe: 1.500 de metri, 400 şi 800 de metri plat), Balcaniada din România din septembrie 2014 (bronz la 800 de metri plat şi la 3.000 de metri obstacole), Maratonul din Istanbul din noiembrie 2014 (clasat în primii 100 la categoria de vârstă, în total fiind peste 30.000 de participanţi), Balcaniada din Istanbul din februarie 2015 (locul IV la două probe şi locul V la o probă), Campionatele Europene din martie 2015 (locul V la două probe şi locul VI la o probă).
Forjorul de la Mondiale
Dinu Bunu (45 ani) lucrează ca forjor la SC Rulmenţi SA Bârlad şi a început antrenamentele ca atlet amator în urmă cu numai doi ani. Având o muncă foarte grea, extrem de solicitantă fizic, sportul vine ca o relaxare şi, în acelaşi timp, îi menţine condiţia fizică de care are nevoie pentru a-şi câştiga pâinea. „Am concurat la 8.000 de metri cross country. Apoi, a urmat proba de 10.000 de metri plat, unde am obţinut un loc 26, din 42 de sportivi înscrişi la start. Sunt bucuros că am reuşit
să-mi îmbunătăţesc mult timpii personali şi să îmi ating obiectivul, şi anume, acela de a mă clasa pe un loc cât mai bun. Întrecerile s-au desfăşurat pe patru stadioane diferite, iar concurenţa a fost de-a dreptul sufocantă. De altfel, la fel de sufocantă a fost şi temperatura din zilele de competiţie“, a spus Dinu Bunu.
Participarea celor trei bârlădeni la Campionatul Mondial de Atletism pentru Veterani de la Lyon – Franţa a fost susţinută financiar de SC Rulmenţi SA, prin grija managerului general Mustafa Tunca Dingiloglu.