Moarte bizară la Vaslui. Un bărbat care lucra într-o pădure a murit strivit de un copac

0
Publicat:

Un vasluian în vârstă de 47 de ani, care lucra într-o pădure din localitatea Chiţoc, a murit, luni, 1 aprilie 2024, când un copac a căzut peste el. Polițiștii au declanșat o anchetă și investighează circumstanțele producerii incidentului.

Copacul a căzut pentru vasluian, provocându-i decesul FOTO arhivă Adevărul
Copacul a căzut pentru vasluian, provocându-i decesul FOTO arhivă Adevărul

La locul producerii incidentului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care a efectuat manevre de resuscitare, dar nu a putut face nimic pentru salvarea vieţii bărbatului.

„Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Chiţoc, a fost lovit de un copac, într-o pădure din localitate. Echipajul de ambulanţă deplasat la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, în vederea efectuării necropsiei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat şi dispunerea măsurilor legale. 

Accident bizar și la Vaslui

Un alt incident bizar a avut loc la Bârlad pe 6 martie 2024. Doi bărbaţi care lucrau la exteriorul unei case au fost răniţi, după ce unul dintre ei a căzut de pe o schelă peste celălalt care susţinea schela de la sol. Ambii bărbaţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a urcat pe o schelă, pentru a executa lucrări la o casă, iar de la sol, un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani, susţinea structura.

La un moment dat, bărbatul aflat pe schelă s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ patru metri înălţime, iar în cădere l-a lovit pe colegul lui de jos.

În urma incidentului, două ambulanţe au fost trimise la faţa locului.

„Bărbatul de 61 de ani prezintă un traumatism cranio-cerebral cu plagă fronto-parietală, iar cel de 67 de ani prezintă, la o primă evaluare, un traumatism de umăr şi o contuzie de membru inferior”, au precizat reprezentanții Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Bârlad.

Strivit de o roată a mașinii la care lucra

Un alt accident ciudat a avut loc la Brăila pe 3 iunie 2019. Un bărbat de 59 de ani şi-a pierdut atunci viaţa fiind strivit de o roată a maşinii la care lucra pentru a o repara, fiind târât apoi câţiva metri de autovehicul, care s-a oprit într-un gard.

Incidentul a avut loc în depoul Braicar, societatea publică de transport local din Brăila. Bărbatul de 59 de ani lucra la o maşină de depanare, iar la un moment dat autovehiculul s-a pus în mişcare, iar una dintre roţile acestuia a trecut peste trupul acestuia, strivindu-l.

Maşina a continuat să se deplaseze pentru alţi câţiva metri, oprindu-se finalmente într-un gard. Victima, fost şofer de autobuz, cu o experienţă de 40 de ani, lucra pe maşina de intervenţii a societăţii, iar la momentul producerii accidentului era singur în depou.

Din primele verificări a reieşit că autovehiculul era scos din viteză, dar nu fusese asigurat, în eventualitatea în care suprafaţa unde era parcat nu era complet plană.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite