Invitaţie de marcă pentru şahul vasluian. Elisabeta Polihroniade s-a întrecut în sportul minţii cu viitorii şahişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de şah „Cupa 1 iunie“ le-a oferit micuţilor care au participat la această competiţie o mare supriză. Ei au avut ocazia de a juca câte o partidă cu nimeni alta decât Elisabeta Polihroniade, cea care deţine şi titlul de „mare maestru internaţional“.

Organizat de Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Aurora“ din Vaslui, concursul s-a dovedit un real succes, mai ales că şi multipla campioană naţională de şah, Elisabeta Polihroniade, a onorat cu prezenţa.

La întrecere au participat copii din 4 judeţe ale ţării şi chiar dacă nu toţi au reuşit să termine pe podium, cu toţii au fost declaraţi învingători doar prin simpla lor prezenţă. 

Devenit o tradiţie printre copii, concursul a încântat-o pe doamna Polihroniade care a rămas plăcut suprinsă să vadă cât de mulţi prichindei iubesc sportul minţii. „Acest concurs mă face să cred că şahul poate deveni o disciplină în şcoala românească. În lume, în ţările mari şahul este materie şcolară şi visul meu este acela ca şahul să intre în şcolile noastre. Şahul este un sport prin care copiii ar putea, în primul rând, socializa, în al doilea rând i-ar putea face să se gândească mai bine când vor să ia o hotărâre în viaţă. Este un fel de manual de conduită. Noi avem, deja, un plan pe care l-am prezentat actualului ministru. Sperăm să îl putem pune în aplicare“, ne-a declarat Elisabeta Polihroniade. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite