Închisoare cu suspendare pentru poliţistul vasluian prins la furat brelocuri dintr-un supermarket

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul a scăpat de închisoare FOTO: Adevărul
Poliţistul a scăpat de închisoare FOTO: Adevărul

Agentul Marius Diaconu, în vârstă de 23 de ani, cel care a fost prins la furat brelocuri din Kaufland în luna decembrie a anului trecut, a fost condamnat. Judecătorii au fost extrem de blânzi cu poliţistul, deoarece omul legii a primit doar patru  luni de închisoare cu suspendare.

Marius Diaconu, care a fost ajutorul şefului Postului de Poliţie din comuna Ştefan cel Mare, a solicitat magistraţilor de la Judecătoria Vaslui să fie judecat în baza acordului de recunoaştere. Numai că, acesta le-a explicat magistraţilor, prin avocatul său, că „ în momentul intrării în supermarket, nu se aflau coşuri la casă, de aceea a pus  brelocurile în buzunar, iar la ieşire a uitat de ele. În momentul în care a fost oprit de agenţii de pază, de jenă, a devenit violent. Dacă a trecut printr-o şcoală de poliţie, nu este obligatoriu să cunoască prevederile Codului Penal, să ştie că fapta sa constituie o  infracţiune“

Decizia judecătorilor a venit şi ca urmare a procurorilor care, la rândul lor, au cerut ca tânărul poliţist să primească o condamnare cu suspendare ţinând cont că nu ma are antecedente penale, iar fapta sa „nu prezintă un grad ridicat de pericol social“.

Judecarea poliţistului a început pe data de 15 mai 2013,  după ce procurorii i-au întocmit dosar penal pentru furt. Marius Diaconu a fost surprins de agenţii de pază a supermarket-ului în timp ce încerca să iasă cu 17 brelocuri sub haine. Poliţistul a fost dat de gol de camerele de supraveghere şi, cu toate că a încercat să le explice agenţilor de pază că este un om al legii, aceştia nu s-au lăsat înduplecaţi şi au sunat la 112. Echipajul de poliţie sosit la faţa locului a restituit reprezentanţilor supermarketului toate bunurile, care valorau peste 700 de lei. 

Citeşte şi:

Poliţist din Vaslui, prins la furat dintr-un supermarket, trimis în judecată

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite