FOTO VIDEO Pungeştiul rămâne „zonă specială de siguranţă publică“. Simona Niculescu: „Vom merge la CEDO!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Vaslui a respins, astăzi, apelul făcut de juristul în drept european, Simona Niculescu, cea care a solicitat în instanţă emiterea unei Ordonanţe preşedinţiale prin care să se ridice statutul de „zonă specială de siguranţă publică“ în comuna Pungeşti.

Agitaţie mare, astăzi, la Tribunalul Vaslui, acolo unde câţiva activişti, printre care şi locuitori ai comunei Pungeşti, au însoţit-o pe Simona Niculescu, cea care a solicitat în luna decembrie a anului trecut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se ridice toate interdicţiile impuse de autorităţi în comuna vasluiană. 

Ca şi la termenul anterior, instanţa a respins această cerere, doar că de această dată soluţia a fost una definitivă, urmând ca în 48 de ore să fie publicată şi motivarea deciziei. 

Declaraţia Simonei Niculescu, în urma deciziei dată de Tribunalul Vaslui

Jurist în drept european, dar şi reprezentant al Asociaţiei „România fără ei“, Simona Niculescu a recurs la instanţă pentru ridicarea statutului de „zonă specială de siguranţă publică“ în comuna Pungeşti. Pe data de 10 decembrie 2013, ea a depus la Judecătoria Vaslui o cerere de emitere unei ordonanţe preşedinţiale pentru ridicarea în regim de urgenţă a restricţiilor din comuna unde firma Chevron urmează să instaleze prima sondă de explorare a gazelor de şist din România. 

Magistraţii vasluieni au respins cererea ca fiind neîntemeiată şi, binenţeles, că Simona Niculescu a făcut apel.

În data de 8 decembrie, autorităţile au anunţat că toată zona comunei Pungeşti a fost declarată „zonă specială de siguranţă“, din cauza incidentelor violente din ziua precedentă, atunci când cei aproximativ 500 de protestatari au reuşit să dărâme în totalitate gardurile împrejmuitoare de pe terenul deţinut de Chevron în perimetrul de la Siliştea.

Oamenii se plâng că, din cauza acestui ordin, nu mai pot merge liniştiţi pe stradă şi sunt obligaţi să se legitimeze de fiecare dată când se întâlnesc cu caâte o patrulă de jandarmi. 

Citeşte şi:

Simona Niculescu cere statului român daune de 100.000 de lei: „Ne apropiem cu paşi repezi de CEDO“

Simona Niculescu, jurista în drept european, face un apel către toţi avocaţii din ţară: „Ajutaţi oamenii din Pungeşti!“

Judecătoria Vaslui în dosarul Pungeşti: „Dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor pe teritoriul României este relativ“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite