FOTO VIDEO Cum arată ştrandul din Bârlad la inaugurare, după cinci ani în care a fost închis
0
Singurul loc de agrement din Bârlad a fost redeschis pe 14 iunie. Ştrandul şi-a redeschis porţile pentru public şi oferă condiţii optime pentru petrecerea timpului liber.
Programul de funcţionare a ştrandului va fi zilnic, în intervalul orar 9.00-21-00. Preţul unui bilet va fi de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii şi liber pentru copiii până în trei ani. Membrii Sindicatului Liber „Rulmentul” vor avea o reducere de 10% pentru intrare, respectiv 9 lei biletul.
„Am închiriat ştrandul unor investitori serioşi. Sunt toate autorizaţiile necesare, este terasă unde se găsesc răcoritoare la cele mai bune preţuri, sunt locuri special amenajate pentru grătare, duşuri, tot ce trebuie. Pentru redeschiderea ştrandului s-a făcut o de circa 50.000 de lei”, a declarat Vasile Roşca, preşedintele Sindicatului Liber „Rulmentul”.

Citeşte şi:
S-a dat startul la distracţia acvatică. Unde se bălăcesc bucureştenii vara aceasta








