FOTO VIDEO Accident groaznic la Vaslui. Doi poliţişti au murit în drum spre serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs în localitatea Muntenii de Jos FOTO:adevarul
Accidentul s-a produs în localitatea Muntenii de Jos FOTO:adevarul

Doi poliţişti, în vârstă de 33, respectiv 44 de ani, şi-au pierdut viaţa, joi dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost izbită puternic din faţă de o autoutilitară care transporta pâine.

Groaznicul accident s-a produs în jurul orei 07.15, pe DN 24, în localitatea Muntenii de Jos. Şoferul autoutilitarei se îndrepta spre Bârlad când, la un moment dat, i-a apărut în faţă o vacă însoţită de stăpân, dar care circula pe marginea drumului. 

Din cauza vitezei, conducătorul nu a mai putut evita impactul, a lovit animalul, după care a pătruns pe sens opus, de unde venea o Dacia Logan în care se aflu cei doi oameni ai legii.

Cele două autoturisme s-au izbit frontal, iar Dacia a fost, pur şi simplu, făcută acordeon. Accidentul s-a petrecut în faţa a zeci de localnici care au sunat la 112. 

La faţa locului a fost nevoie şi de intervenţia pompierilor de la descarcerare, deoarece cei doi poliţişti au fost prinşi între fiarele contorsionate. 

Pasagerul din dreapta din Logan, Ovidiu Avătăjiţei, în vârstă de 44 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare ale echipajului medical, nu a mai putut fi salvat. Daniel Sârbu, şoferul maşinii, cel de 33 de ani, a fost transportat la spital cu multiple traumatisme grave, însă după aproximativ o oră, medicii au declarat decesul şi în cazul acestuia. 

Din primele verificări, vinovat de producerea acestui accident se face conducătorul autoutilitarei, care a scăpat doar cu câteva zgârieturi. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Persoanele decedate sunt ofiţeri în cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Vaslui şi se deplasau către locul de muncă cu autoturismul de serviciu.    

Traficul pe DN 24 a fost blocat mai bine de o oră şi jumătate, pe ambele sensuri de mers. 

Citeşte şi:

Accident grav în Vaslui. Cinci oameni, printre care şi un copil de opt luni, au ajuns în stare gravă la spital

Accident grav în apropiere de Bârlad. O femeie a murit, după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite