FOTO Mostră de vitalitate oferită de cel mai vârstnic om din Bârlad: „Nu am luat niciodată medicamente, ce să fac cu ele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Batog, la 101 ani si 2 zile FOTO Sabina Ghiorghe
Nicolae Batog, la 101 ani si 2 zile FOTO Sabina Ghiorghe

Nicolae Batog, cel mai vârstnic veteran de război din Bârlad, povesteşte, la cei 101 ani ai săi, care a fost secretul longevităţii.

Citeşte fără ochelari, recită versuri învăţate în perioada interbelică, cântă şi mai face şi câţiva paşi de dans. Nu a luat niciodată medicamente, dar are o sănătate de fier. Cu bune şi cu rele, cu bună-dispoziţie şi cumpătare, a atins venerabila vârstă de 101 ani şi două zile, cum îi place lui moş Nicolae să spună.

Bârlădeanul Nicolae Batog este o adevărată enciclopedie de snoave populare, poezii şi cântece patriotice. Conştient că a atins o vârstă impresionantă, împărtăşeşte secretele unei vieţi îndelungate şi celor care nu îndrăznesc să viseze la aşa ceva: „Nu am luat vreodată medicamente, ce să fac cu ele. Dacă n-am avut grijă şi am mai răcit, am luat o ţuiculiţă fiartă cu miere de albine. Am fost cumpătat în toate. Acum sunt cele mai bune vremuri pe care le-am trăit. Acum eşti liber, eşti independent, poţi să faci de toate”.

Nicoae Batog a fost serbat la Cercul militar Bârlad, în prezenţa veteranilor de război, a cadrelor militare active şi în rezervă, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Sărbătoritul a ţinut să citească singur mesajul ce i-a fost adresat de către Ministerul Apărării Naţionale şi i-a amuzat pe cei veniţi să-l serbeze cu poantele sale.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite