Explozia unei anvelope a produs un accident cu victime pe DN 24

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, în jurul orei 9.30, pe DN 24, pe un sector de drum în afara localităţii Costeşti, a avut loc un accident de circulaţie, în urma căruia două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Ioan Sava (66 ani), din comuna Iveşti, conducea un autocamion cu remorcă, din direcţia Bârlad către Vaslui. Pe un sector de drum în aliniament, din cauza exploziei unei anvelope, a pătruns pe sensul opus de mers, acroşând autoturismul condus în mod regulamentar de Mihai Chircă (de 69 ani) din municipiul Iaşi. În urma accidentului, şoferul care se deplasa regulamentar a suferit o fracturâ de claviculă fiind, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. De asemenea, o femeie în vârstă de 67 ani, pasageră în autoturism, a fost diagnosticată cu politraumatisme prin accident rutier. Potrivit poliţiştilor, conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi:

 Doi tineri au murit într-un accident de motocicletă pe DE 581

Două tiruri s-au răsturnat în judeţul Vaslui

Accident mortal în judeţul Vaslui. Şoferul, un tânăr de etnie romă , a fugit de la locul faptei, incendiind maşina

O şoferiţă începătoare din Vaslui a făcut cascadorii pe stradă

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite