Două TIR-uri s-au ciocnit în apropiere de Bârlad, blocând traficul aproape două ore. Unul din şoferi era beat
0Impactul dintre TIR-uri a fost atât de violent încât a fost nevoie de echipaje speciale pentru a le scoate în afara carosabilului. Şoferul vinovat era beat turtă
Două TIR-uri, ambele circulând dinspre Vaslui spre Bârlad pe DE 581, au intrat în coliziune în afara localităţii Banca, aproape de Sălcioara. Evenimentul a fost anunţat la 112 la ora 17.42.
"Din primele cercetări la faţa locului reiese că şoferul celui de-al doilea TIR, aflat în spatele primului, nu a păstrat distanţa regulamentară şi s-a ciocnit de primul primul. Ambii şoferi au fost testaţi cu alcooltestul. La primul rezultatul a fost negativ, celălalt avea alcoolemia de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cele două autotrenuri au fot atât de avariate încât a fost nevoie de echipaje speciale pentru a fi scoase la marginea străzii. Abia în jurul orei 19.30 a fost scos în afara carosabilului unul dintre TIR-uri, urmând să fie mutat şi celălalt. În acest interval circulaţia a fost dirijată, circulându-se pe un singur sens.
Primul TIR era condus de un bârlădean în vârstă de 47 de ani. Tiristul beat are 68 de ani şi este din Zorleni.